Bulgaria a devenit vicecampioană în dezbateri școlare la Campionatul Mondial de Dezbateri Școlare de la Belgrad, Serbia, la sfârșitul lunii iulie.
La turneu au participat 68 de țări, inclusiv SUA, Qatar, China, iar concurenții noștri au învins țări cu tradiție puternică în dezbateri, inclusiv recenții campioni mondiali din 2023, Canada.
„Am pierdut doar în fața Scoției, suntem mulțumiți de performanța noastră. Provocarea a fost responsabilitatea de a reprezenta Bulgaria”, a declarat Tania Anastasova, una dintre studenți, pentru BNR Radio Sofia. Potrivit studentului Valentin Kațarov, abilitățile pe care și le dezvoltă în calitate de debateri îi ajută foarte mult la școală și în viață - chiar și cu faptul că trebuie să citească mult și să dobândească cunoștințe în diferite domenii.
În 2025-2026, următorul Campionat Mondial va avea loc la Sofia.
În urma protestelor crescătorilor de animale și ale locuitorilor din Velingrad față de decizia Agenției bulgare pentru sănătatea animalelor de a sacrifica peste 1 700 de animale printre care au fost identificate, cazuri de pestă africană, astăzi urmează să..
Cele trei media publice BNT, BNR și BTA au fost premiate de Asociația Bulgară a Hotelurilor și Restaurantelor pentru cel mai bun parteneriat media în 2024. Premiul pentru BNR a fost primit de directorul general Milen Mitev. Asociația Bulgară a..
Parchetul European a inculpat un cetățean bulgar pentru tentativă de fraudă cu utilaje agricole chinezești Un om de afaceri bulgar a fost acuzat de Parchetul European de tentativă de fraudă cu utilaje agricole chinezești. El a încercat să prezinte..
Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent..
În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din..
Dun nou, lipsă de candidați pentru președinția Curții Administrative Supreme (CAS), informează BTA. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a..