Președintele Rumen Radev a impus veto asupra unei părți dintre modificările la Legea apărării și a forțelor armate ale Republicii Bulgaria, adoptate la 30 octombrie a.c., a anunțat serviciul de presă al șefului statului. În motivele sale, el subliniază că modificările adoptate, deși urmăresc obiective importante pentru apărare, în practică pot adânci problema deficitului de personal în armată și trebuie să fie reconsiderate de legislativ.
Potrivit lui Rumen Radev, practica legislativă de până acum de majorare a vârstei maxime pentru serviciul militar nu a dus la rezolvarea problemei neacoperirii efectivelor în forțele armate, ci a creat premise pentru stagnare în sistem, încetinirea reînnoirii corpului de comandă și imposibilitatea de dezvoltare profesională a corpului ofițeresc. „Modificările privind modalitățile de calcul și compensare a timpului de serviciu și noua procedură de utilizare a concediilor creează premise pentru prejudicierea militarilor și generează condiții pentru demotivare suplimentară”, afirmă președintele.
În motivele sale, șeful statului subliniază și că au fost făcuți pași în direcția corectă, care urmăresc îmbunătățirea coordonării între organele competente din domeniul apărării, precum și instituirea unei reglementări privind activitatea Comandamentului Suprem.
Bulgaria și Vietnamul ar trebui să profite la maximum de pozițiile lor geografice strategice – Vietnamul în Asia de Sud-Est și Bulgaria în Europa de Sud-Est – acționând ca o poartă de acces pentru bunuri și servicii din Asia către Europa, a declarat joi..
La o ceremonie desfășurată la Universitatea „Vytautas Magnus“ din orașul lituanian Kaunas, rectorul Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski“ (SU), prof. Gheorghi Vâlcev, a preluat președinția rotativă a alianței universitare internaționale..
Cu Ordinul „Pentru vitejie”, clasa a treia, a fost decorat postum bulgarul basarabean Gheorghi Dimov, originar din satul bulgăresc Vinogradovka, raionul Bolgrad. Distincția, acordată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, împreună cu o medalie..
Reprezentanți ai unei părți a coaliției aflate la guvernare „BSP – Stânga Unită” – deputatul Galin Durev, Rumen Petkov și Ilian Sarandaliev – au vizitat..