„Justificările guvernanților, potrivit cărora așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor adoptate de ei, la Legea privind reglementarea administrativă a activităților economice legate de petrol și produse petroliere, pentru a proteja interesul public prin numirea unui administrator comercial special, sunt neîntemeiate.”, afirmă președintele Rumen Radev într-un comentariu referitor la „Lukoil”, publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Adunarea Națională a adoptat o legislație de urgență din cauza sancțiunilor americane împotriva companiei ruse și a consecințelor asupra activelor acesteia în Bulgaria, care prevede numirea unui administrator comercial special al rafinăriei și al celorlalte facilități ale companiei Lukoil.
Dacă adevăratul scop este să nu se permită întreruperea activității rafinăriei, apariția unei crize a carburanților și creșterea prețurilor, până acum ar fi trebuit să fie numit administratorul special și să fi fost preluată conducerea operativă a acestor activități – imediat după anunțarea sancțiunilor la 23 octombrie a.c., consideră șeful statului.
„În ultimele săptămâni se inoculează insistent temeri și un sentiment de urgență, în contextul cărora au fost adoptate în regim fulger modificări legislative care anulează măsurile de protecție existente”, mai spune Rumen Radev și ridică întrebarea dacă aceasta nu este adevărata intenție a modificărilor adoptate și cine are interesul.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Macedonia de Nord încă nu a adoptat amendamentele constituționale necesare pentru includerea bulgarilor și a altor comunități minoritare în constituție. Acest lucru este menționat în raportul anual al Comisiei Europene privind progresul țărilor candidate..
Cu strigăte de „Nu euro”, aproximativ o sută de susținători ai partidului Renaștere s-au adunat pentru a protesta în fața clădirii Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) din Sofia. Protestul are loc în contextul vizitei oficiale a președintei Băncii Centrale..
Sârbii din întreaga lume comemorează un an de la tragedia de la Novi Sad Pe 1 noiembrie, sârbii din străinătate se vor alătura apelului studenților din Serbia pentru a marca aniversarea prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad, care a..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care..
Președintele Rumen Radev a impus veto asupra modificărilor legislative referitoare la numirea unui administrator comercial special la rafinăria Lukoil din..
Guvernul bulgar va aproba și va prezenta Adunării Naționale proiectele de lege referitoare la bugetul de stat pentru 2026, în versiunea coordonată cu..