Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sofia vrea să prezideze inițiativa turcă B-40 în 2023

Vicepreședinta bulgară Ileana Iotova (în centru cu rochia albă) la Istanbul, 19 septembrie 2022

Cooperarea regională a fost subiectul principal al discuțiilor dintre vicepreședintele Iliana Iotova și primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu. Iotova s-a aflat la Istanbul cu ocazia celei de-a 130-a aniversări a punerii pietrei de temelie a Bisericii bulgare Sfântul Petru și Pavel. Ea a participat ieri la o Sfântă Liturghie acolo.

Discuția s-a axat pe inițiativa turcească de creare a rețelei "B-40" pentru capitalele și orașele importante din Balcani. Formatul reunește primari și administrații municipale din 42 de orașe din țările balcanice. Mai mult de 10 orașe din Bulgaria sunt membre. Conducerea este asigurată prin rotație. Sofia și-a exprimat disponibilitatea de a asigura președinția prin rotație anul viitor.

De asemenea, Iliana Iotova a purtat discuții cu conducerea Consiliului pentru Relații Economice Externe din Turcia (DEIK) și cu investitori turci din Bulgaria. Reprezentanții mediului de afaceri turc au identificat Bulgaria ca fiind un partener important și s-au arătat foarte interesați de extinderea investițiilor lor în țara noastră.

Foto: Centrul de presă al Președinției Bulgare



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria Democrată: Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru ar trebui discutată la o reuniune a liderilor

Bulgaria democrată: Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru ar trebui discutată la o reuniune a liderilor Bulgaria Democrată a declarat într-un mesaj adresat presei că nominalizarea pentru funcția de prim-ministru și componența Consiliului de..

publicat în 08.01.2025 la 16:15

Partidele își prezintă prioritățile în noua sesiune parlamentară

Noua sesiune plenară a celei de-a 51-a Adunări Naționale a început cu declarații despre prioritățile partidelor politice.Pentru GERB-SDS, principala sarcină este formarea unui guvern stabil și a unei majorități guvernamentale stabile, a declarat..

publicat în 08.01.2025 la 14:45

Potrivit unei surse din Parlament, negocierile pentru formarea unui guvern au fost reluate

GERB-SDS, Bulgaria Democrată (DB), Partidul Socialist Bulgar (BSP) și Există un astfel de popor (ITN) reiau negocierile intensive pentru formarea guvernului.  Decizia a fost luată la un consiliu prezidențial în parlament, a relatat BNT, citând..

publicat în 08.01.2025 la 12:30