Aurelian (Relu) Cotoban este de profesie inginer agronom, lucrează ca diriginte de poştă, este doctorand în management. Are două cărţi publicate şi numeroase articole scrise pentru diferite reviste sau site-uri de ştiri. Locuieşte în Chirnogi – o comună aflată pe malul Dunării, înfrăţită de 6 ani cu Municipalitatea Tutrakan şi situată la 70 de kilometri de municipiul Ruse.

Localitatea Chirnogi este foarte veche, dovezile arheologice arată o aşezare permanentă de circă şase-şapte mii de ani. Legăturile localităţii cu bulgarii şi Bulgaria sunt multe. Drumul Olteniţa-Bucureşti a fost construit cu piatra adusă şi cărată de către căruţaşii bulgari. Biserica Adormirea Maicii Domnului în cartierul Stupinele (Chirnogi) a fost construită de meşteri bulgari. Prima biserică din Chirnogi, Sf. Nicolae, avea la începutul anilor 1800 un preot hirotonit de către Vlădica de la Ruse. La recensamântul din 1820-1830, populaţia Chirnogiului era de peste un sfert bulgari declaraţi. ”Toate acestea sunt poate o explicaţie sau fire nevăzute ce leagă ca un pod de prietenie peste Dunăre (mai durabil şi mai trainic decât orice pod de fier) cele două popoare”, crede Aurelian Cotoban.

Cartea lui Cotoban ”Ortodoxia fără frontiere. Pelerin pe ambele maluri ale Dunării” oferă experiențele sale de om credincios, care caută și găsește înfrățire cu ortodocșii din Europa de Sud-Est. Acolo aflăm de experiențe sufletești legate de pelerinaj la zona Ivanovo și Basarbovo din împrejurimile orașului Ruse, experiențe de uniune spirituală a românilor, bulgarilor și a altor oameni ortodocși în cadrul unor slujbe religioase pe ambele maluri ale Dunării. 

Întrebat de unde vine această putere a creștinismului ortodox, Aurelian Cotoban răspunde:

”Dovada acestei ”puteri” a ortodoxiei este faptul că, deşi ne aflăm, aşa cum bine menționați în întrebare, într-o lume cu multe dificultăţi, totuşi există o legătură genetică, ancestrală între noi şi strămoşii noştrii. Parcă ei ne veghează şi astăzi şi ne îndeamnă să păstrăm această credinţă străveche a ortodoxiei. Dovadă că, deşi mulţi, chiar prea mulţi tineri din acest spaţiu răsăritean pleacă temporar după muncă mai bine plătită sau după o viaţă mai bună în străinătate, constată că acolo – în Occidentul mai apropiat (Spania, Italia, Anglia, Germania, Franţa, etc.) sau mai îndepărtat (Emiratele, America, Australia, Canada, etc.), deşi din punct de vedere material sunt bine sau foarte bine, totuşi din punct de vedere spiritual sunt goliţi, sunt descărcați ca o baterie epuizată. De aici încep dramele (trafic de arme, de droguri, prostituţie). Oamenii nu mai au un model, un îndreptar moral – nu mai au credință! Şi totuşi, dacă mă uit la exemplul emigraţiei şi migraţiei românești, circă 4 milioane de români, constat că deşi au împânzit lumea în căutarea unui loc de muncă, au creat un număr de episcopii cu foarte multe parohii dincolo de hotarul firesc al țării lor. Adică, au dus un petic de Românie peste tot în lume, au creat ambasade de suflet pretutindeni în lume.”