Când Camera de Comerț Bilaterală Bulgaria-România era înființată, schimburile comerciale între România și Bulgaria erau de aproximativ 3-3,2 miliarde de euro. Azi, zece ani mai târziu, ele se ridică la 7 miliarde de euro. Președintele camerei, Doru Dragomir crede că instituția sa are contribuția ei la acest rezultat.
”În organizația noastră nu contează dacă vorbiți cu o persoană din București, din Silistra sau din Sofia. Lucrăm împreună în toate cele trei birouri. Un alt lucru este că noi lucrăm pe proiecte – ceea ce nu este cazul în fiecare dintre celelalte camere. Fiecare membru este un proiect nou pentru noi. Atunci când o companie vine la noi și vrea să o ajutăm, noi o luăm ca pe un proiect nou. Iar în cadrul acelui nou proiect, oferim toate serviciile noastre. Începem prin a analiza piața, a face contacte, a găsi parteneri și toate celelalte lucruri pe care companiile le doresc de la noi. Fiecare companie dorește lucruri diferite de la o organizație precum Camera noastră. Așa că avem membri foarte diferiți în ceea ce privește sectoarele economice și în ceea ce privește dimensiunea companiilor. Avem membri precum eMag, OMV, Petrom, și mergem până la firmele mici de avocatură din România și Bulgaria. Aceștia au interese și servicii diferite. Lucrăm acum doar cu membrii noștri pentru 28 de industrii diferite între România și Bulgaria. Avem o mulțime de informații din multe industrii. Astfel, putem stabili mai multe contacte și, de asemenea, putem înțelege mai bine ce se întâmplă între România și Bulgaria și în ce domenii putem ajuta ca și Cameră de Comerț, astfel încât să fim utili companiilor”, explică Doru Dragomir.
El trece în revista tuturor proiectelor, realizate de Camera de Comerț Bilaterală până în prezent. Și adaugă că se lucrează la ceva nou.
”Înainte de pandemie, împreună cu municipalitatea din Burgas am avut un proiect, care se numește “Carduri turistice pentru turiștii români”. Ideea era că mulți dintre turiștii din România care merg la Marea Neagră în Bulgaria se opresc în nordul coastei Mării Negre. Municipalitatea din Burgas a vrut, de asemenea, să prezinte regiunea sa turiștilor români. Astfel, am trimis aproximativ 3.800 de carduri către firmele din România, care erau carduri de reduceri pentru unele locuri din Burgas, cum ar fi Insula Sfânta Anastasia.
Cardurile erau valabile pentru insulă, pentru muzeele din Burgas, pentru mall-uri și așa mai departe. Au avut succes pentru că românii erau interesați să vadă nu doar hotelurile. Acum vrem să reluăm acest proiect, dar nu doar cu Burgas. Vrem să o facem la nivel de țară. Și de aceea discutăm cu Ministerul Culturii din România. Avem un parteneriat cu Ministerul Culturii din Bulgaria, în cadrul căruia există o reducere pentru muzeele din Bulgaria. Este vorba despre 250 de muzee din toată Bulgaria. La fel discutăm cu Municipalitatea din București pentru a avea o reducere în privința locurilor din București pentru turiștii bulgari care vizitează capitala României.
Lucrăm acum să găsim o soluție pentru a face o aplicație pentru telefoanele mobile prin care să se utilizeze aceste oportunități. Încă ne documentăm cum să o facem. Nu avem încă un buget pentru toate aceste lucruri. Dar lucrăm să implementăm ideea cu toate locurile care ne pot oferi reducerea și apoi vom vedea cum vom face pentru ca turistul să primească aceste reduceri.
El își dorește să creeze un Certificat de Interes Economic între România și Bulgaria. Conform lui Dragomir, în momentul de față sunt în jur de 3.000 de firme bulgare cu capital bulgăresc în România. Și aproximativ 3.500 de companii românești înregistrate în Bulgaria. Însă nimeni nu poate spune ce activități desfășoară aceste companii și dacă lucrează sau sunt doar înregistrate. Acest “certificat de interes economic” ar putea da tuturor companiilor un atestat că au un interes de afaceri în spațiul bulgaro-român. Cu un astfel de certificat, ele vor putea să se întâlnească cu companii de pe cealaltă parte a Dunării și să spună – ”suntem din Bulgaria sau România, vrem să facem afaceri între aceste două țări, iar acest certificat de la Cameră va confirmă că acest lucru este adevărat”.
Dragomir amintește că există o problemă de încredere între România și Bulgaria. Iar organizația lui consideră că un astfel de document poate fi util atunci când se face primul contact cu o companie de pe cealaltă parte a Dunării.
Numai în primele 9 luni ale anului 2024, Banca Națională a Bulgariei a pus în circulație aproape 11 milioane de bancnote noi de 100 BGN în plus în circulație în țară. Dacă la începutul anului erau în circulație peste 131 de milioane de bancnote de..
Singurul depozit de gaze din Bulgaria, „Chiren”, este plin în proporție de 100% Instalația subterană de stocare a gazelor Chiren este acum plină în proporție de 100% din capacitatea sa tehnică de stocare, a declarat operatorul de gaze Bulgartransgaz...
Piața imobiliară din Bulgaria a „înghețat” la nivelul de anul trecut. Conform datelor Asociației Naționale "Imobiliare", citate de BTA, o excepție o reprezintă orașele mari, unde se înregistrează o creștere a numărului de tranzacții. Până la sfârșitul..