Duminică, pe 2 octombrie, la ora 07.00 s-au deschis secțiile de votare pentru noile alegeri legislative, în care bulgarii trebuie să aleagă cei 240 de membri ai celui de-al 48-lea Parlament al țării. Este pentru a patra oară când se organizează astfel de alegeri, în ultimele 18 luni.
22 de partide și 6 coaliții s-au înscris pe listele electorale. Candidații pentru parlament sunt 6 624, în special bărbați, 4670, doamnele fiind în număr de 1954. Cu toții se întrec pentru voturile a puțin peste 6.6 milioane de alegători. Drept de vot au numai cetățenii bulgari care au împlinit deja 18 ani, nu sunt puși sub interdicție și nu execută vreo pedeapsă privativă de libertate.
Persoanele cu drept de ședere permanentă în Bulgaria, care nu sunt cetățeni bulgari, nu au dreptul să voteze la alegerile parlamentare.
Votarea se face cu aparate electronice în toate secțiile cu peste 300 de alegători. Conform Codului Electoral, cu buletine de vot din hârtie se votează în secțiile de alegeri mobile, cele din unități medicale, instituții de îngrijire socială, pe vase de navigație sub pavilion bulgăresc, precum și în secțiile de vot din străinătate unde au fost depuse mai puțin de 300 de cereri, sau în cele în care la ultimele alegeri au votat mai puțin de 300 de persoane.
Numărul secțiilor de votare din țară este de 11 636, iar a celor din afara țării, 755, repartizate în 62 de țări.
Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..
”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..
Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de Popor pentru funcția de președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale. Iordan Ivanov, deputat din..
Delian Peevski conturează două obiective - adoptarea bugetului de stat și noi alegeri Liderul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți - Un Nou Început,..
„Aș dori să felicit Parlamentul pentru alegerea președintelui. Consultările politice vor începe marți. Prima prioritate este prezentarea și adoptarea..
Copreședintele Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, a depus la registratura celei de-a 51-a Adunări Naționale o declarație de renunțare la imunitatea sa..