Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Testamentul Sf. Ioan din Rila e calea către unificarea bulgarilor

În ajunul prăznuirii ocrotitorului ceresc al Bulgariei, Sf. Ioan din Rila, sute de creștini ortodocși își îndreaptă pașii spre mănăstirea pe care acesta a întemeiat-o în inima Munților Rila, pentru o priveghere de noapte. Această zi mai este cunoscută și sub numele de Ziua Tatălui, deoarece, în timpul vieții sale, smeritul pustnic din Rila era numit de toți bulgarii "Tată".

Conform tradiției, în fiecare an, Mănăstirea Rila îl cinstește pe sfânt de trei ori pe an - pe 18 august (adormirea sa din 946), pe 19 octombrie (mutarea moaștelor sale la Sredeț) și pe 1 iulie (întoarcerea moaștelor sale la Mănăstirea Rila în 1469).

Mănăstirea Rila

Potrivit vieții sale, scrisă de Sf. Patriarhul Eftimie de Târnovo, la puțin timp după adormirea Sfântului Ioan de Rila, o „mireasmă de nedescris" a început să izvorască din mormântul său. Probabil că atunci a și fost canonizat cel mai cinstit dintre toți sfinții bulgari. În jurul anilor 989-992, rămășițele sale neputrezite au fost aduse de Țarul Samuil și de patriarhul bulgar de atunci, Gherman-Gavril, în cetatea Sredeț (Sofia de azi), după ce le-a apărut ucenicilor săi în vis și le-a poruncit să ducă acolo moaștele sale.

Multe sunt tradițiile și mărturiile despre vindecări minunate prin rugăciunile sfântului, care în timpul vieții sale a refuzat să primească faima de tămăduitor, atribuind întotdeauna lui Dumnezeu puterea de a vindeca pe cei bolnavi și pe cei aflați în suferință. De aceea, credincioșii, indiferent de confesiunea lor, își îndreaptă și astăzi privirea rugătoare către sfânt în zile de încercare și deznădejde.


„Nu căutaţi să ocupaţi locurile cele dintâi, nici să fiţi cei dintâi, ci amintiţi-vă de Acela Care a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor tuturor", și mai ales feriți-vă de șarpele lacom, căci lăcomia este rădăcina tuturor relelor, după cum spune apostolul, care o numește a doua idolatrie", le-a lăsat sfântul bulgar legământ ucenicilor săi.

Potrivit cercetătorilor, „Testamentul Sf. Ioan de Rila" se situează, din perspectivă duhovnicească, alături de "Istoria slavo-bulgară" a lui Paisie de la Hilandar, ca măsură a conștiinței naționale și a sistemului de valori ale bulgarilor. Făcătorul de minuni de la Rila a arătat goana după bogăție și lăcomia ca fiind unul dintre cele mai mari păcate, care seamănă dezbinare și rele care îi îndepărtează pe oameni de cele duhovnicești. Prin urmare, el i-a îndemnat pe ucenicii săi să-L pună întotdeauna pe primul loc pe Dumnezeu și poruncile lui și să găsească sprijin în puterea Sa unificatoare.


Astăzi, însă, puțini sunt cei conștienți de cuvintele legământ ale sfântului, de aceea, Bulgaria are nevoie de unitate mai mult ca oricând, pentru binele comun. Iar acest lucru, potrivit ocrotitorului ceresc al Bulgariei, poate veni doar atunci când există "unire în cuget după Dumnezeu".

Întâmplător sau pentru a atrage atenția noilor parlamentari aleși asupra moștenirii Sfântului Ioan de Rila, președintele Bulgariei, Rumen Radev a ales ca prima sesiune a celei de-a 48-a Adunări Naționale să aibă loc în ziua de prăznuire a sfântului - 19 octombrie.

Foto: BGNES, rilskimanastir.org



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Azi îi cinstim pe Sfinții Apostoli Constantin și Elena

Astăzi, Biserica Ortodoxă se închină în fața Sfinților Constantin și Elena, recunoscuți pentru eforturile de a răspândi învățăturile lui Hristos.  Sfântul Constantin a fost împărat al Bizanțului în secolul al IV-lea. El a introdus religia..

publicat în 21.05.2024 la 11:30
Icoana ortodoxă bizantină a Sf. Gheorghe, secolul al XIV-lea, Constantinopol

Creștinii îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe Biruitorul

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl comemorează pe Sfântul Gheorghe Biruitorul, recunoscut ca fiind unul dintre primii martiri ai credinței. Trăind în timpul domniei împăratului roman Dioclețian, Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armată la o vârstă fragedă...

publicat în 06.05.2024 la 17:00
În Catedrala Patriarhală

Creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea lui Hristos

La slujba de la miezul nopții în Patriarhia Sfântului Alexandru Nevski, vicarul Sfântului Sinod, Mitropolitul Grigore de Vrața, a proclamat Învierea lui Hristos și a binecuvântat poporul bulgar. "Hristos a înviat! Sărbătorim această solemnitate cu un..

publicat în 05.05.2024 la 14:15