Costul ridicat al serviciilor stomatologice și acoperirea limitată a asigurărilor reprezintă motivul pentru care oamenii apelează la așa-numitul turism dentar, prin care reușesc să combine cu succes vacanța în străinătate cu tratamentul stomatologic bugetar. În 2022, piața globală a turismului dentar va ajunge la 6,7 milioane de dolari, cu o creștere preconizată de 13,6% a vânzărilor globale pentru acest serviciu, potrivit Future Market Insights (FMI), cu sediul în SUA.
Bulgaria se numără printre cele mai căutate destinații pentru acest tip de turism, datorită medicilor cu înaltă calificare, echipamentelor moderne și facilităților turistice excelente. Dar nu numai. Potrivit datelor neoficiale, anual, între 10 și 20 de mii de cetățeni străini vin în țară pentru turism dentar. Împreună cu ei, în timpul sezonului de vacanță, clinicile noastre stomatologice abia reușesc să facă față afluxului de bulgari care locuiesc în străinătate și care își combină vacanțele în țara lor cu tratamentul stomatologic, deoarece aici este mult mai ieftin. Prețurile mici sunt motivul pentru care toți aleg Bulgaria, aflăm de la Dimitar Dimitrov, proprietarul uneia dintre cele mai vechi companii de turism dentar din țară.
"Bulgaria este deja una dintre destinațiile de top de pe harta acestui tip de turism medical. Suntem aleși din mai multe motive. În primul rând, este vorba de buget. Procedurile stomatologice de aici sunt mult mai ieftine decât în țări precum Marea Britanie, de exemplu. În plus, serviciile noastre sunt de un nivel foarte ridicat. Lucrăm cu materiale germane și americane de calitate și încercăm să fim competitivi cu alte destinații europene de turism dentar. De aceea avem pacienți atât din UE, cât și din afara Europei. Vă voi da un exemplu. În Marea Britanie, costul unui implant este de aproximativ 2.000 de lire sterline, iar în Bulgaria vă va costa între 1.000 și 1.200 de lire sterline. Astfel, pachetul care include cazare la hotel cu bilet de avion, excursie și tratament stomatologic este de multe ori mai ieftin decât în alte țări" - spune Dimitar Dimitrov.
Jumătate dintre pacienții care călătoresc din UE beneficiază de o acoperire parțială din partea fondurilor de asigurări de sănătate din țările lor. "Pregătim documentația medicală necesară, astfel încât o parte din costuri să poată fi rambursate de către asigurarea de sănătate" - spune Dimitar Dimitrov. În fiecare lună, compania sa primește aproximativ 5 mii de solicitări din străinătate, iar cifra de afaceri anuală este cuprinsă între 60 și 100 de mii de leva.
Pe lângă tratament, oamenii vin și pentru proceduri pur estetice - albirea dinților, curățirea tartrului, montarea protezelor etc. Cum decurge vacanța medicală a unui pacient în Bulgaria?
"Procedura este următoarea - este întâmpinat la aeroport, este cazat la un hotel sau la o clinică, în funcție de situație, și se efectuează sau se începe manipularea. După aceea, pacienții au timp liber, care este organizat în conformitate cu un program strict individual. Aceștia călătoresc prin Bulgaria, vizitând cel mai adesea Melnik și Mănăstirea Rila, care sunt preferate de iubitorii de turism cultural. Mulți dintre ei doresc să exploreze Sofia mai în detaliu. În acest scop, avem parteneriate cu agenții de turism care le pun la dispoziție ghizi", spune Dimitar Dimitrov.
În toată Bulgaria există clinici stomatologice specializate în deservirea cetățenilor străini sub umbrela turismului dentar, dar mai ales în Sofia și pe coasta Mării Negre, unde această industrie este cel mai intensă în timpul sezonului turistic activ. Vizitatorii din UE, Marea Britanie și Canada sunt cei mai frecvenți utilizatori ai acestui tip de servicii în Bulgaria.
Între 8 și 10 octombrie 2024, Centrul de Afaceri din Veliko Târnovo va găzdui cea de-a 19-a ediție a Expoziției Internaționale de Turism Cultural. Expoziția specializată pentru turismul cultural va prezenta potențialul turistic în domeniul culturii din..
Sezonul de vară 2024 a fost mai bun din toate punctele de vedere - venituri, turiști, zile însorite, chiar și decât rezultatele record din 2019, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloșev, la bTV. Dar există mai multe probleme - lipsa..
Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate în luna august 2024 au fost de 903.400, cu 8,3% mai multe decât în august 2023, a anunțat Institutul Național de Statistică. Călătoriile de vacanță și excursii au crescut în august cu 19,6%, în timp ce..
Bulgaria își va prezenta natura frumoasă, siturile UNESCO, oportunitățile de turism cultural și deliciile vinicole la World Travel Market din Londra, care..
Cu ocazia participării Bulgariei la World Travel Market de la Londra, Ministerul Turismului și National Geographic au anunțat o campanie publicitară..