Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Toate partidele bulgare, cu excepția lui Renaștere, cer formarea unui guvern normal

Foto: BGNES

Partidele, reprezentate în parlament, au făcut declarații politice la prima ședință a Adunării Naționale pentru anul 2023.

GERB consideră că, atunci când guvernul pe mandatul lor a fost respins, a fost ratată o ocazie serioasă de a rezolva criza politică. "Sperăm că în această sesiune vom vedea începutul sfârșitului inovațiilor politice. Inovațiile politice stau la baza instabilității profunde din societatea bulgară", a declarat Toma Bikov de la GERB și a făcut apel la construirea unui guvern pe al treilea mandat "adaptat la realități, nu la vise și speranțe". 

În numele partidului Continuăm schimbarea, premierul desemnat Nikolai Denkov, căruia i-a fost înmânat al doilea mandat pentru formarea unui cabinet, a declarat că cea de-a 48-a Adunare Națională poate supraviețui doar dacă alege un guvern obișnuit. El și-a îndemnat adversarii să explice cum își imaginează îndeplinirea celui de-al treilea mandat pentru formarea unui guvern.

Liderul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, Mustafa Karadayi, a declarat că Bulgaria are nevoie de un guvern regulat și că lipsa de încredere a publicului în politicieni și în parlament nu este ceva ce poate fi rezolvat prin alegeri anticipate.

Liderul Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, a cerut să se garanteze mai întâi stabilitatea politică prin formarea unui guvern regulat, să se analizeze cu atenție condițiile de intrare a Bulgariei în zona euro și să nu se implice în războiul din Ucraina.

Liderul partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov, a declarat că, începând cu 11 ianuarie, vor fi strânse semnături pentru organizarea unui referendum împotriva adoptării euro.

Liderul Bulgariei Democrate, Hristo Ivanov, a cerut parlamentului să aprobe un guvern care să fie capabil să pună în aplicare reformele.

Ștefan Ianev, liderul formațiunii bulgare Ascensiune Bulgară, a declarat, de asemenea, că trebuie format un guvern. 





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Deputații bulgari au eșuat în a șasea încercare de a alege președintele Parlamentului

Deputații bulgari s-au reunit astăzi în plen pentru a șasea încercare de a alege un președinte, care s-a dovedit din nou fără succes Candidații Natalia Kiselova de la BSP-Stânga Unită, Petar Petrov de la partidul Renaștere, Raya Nazaryan de la GERB și..

publicat în 27.11.2024 la 19:30

Ambasadorii UE au ajuns la un acord privind intrarea Bulgariei în Schengen pe cale terestră

Ambasadorii statelor membre ale UE au ajuns la un acord preliminar cu privire la proiectul de decizie de eliminare a controalelor la frontierele interne terestre pentru Bulgaria și România. Acest lucru este planificat să se întâmple la 1 ianuarie 2025...

publicat în 27.11.2024 la 18:45

Deputații se reunesc pentru a șasea încercare de a alege un președinte

La exact o lună de la alegerile parlamentare din 27 octombrie, prima sesiune a celei de-a 51-a Adunări Naționale, care a început pe 11 noiembrie, continuă astăzi. Deputații vor face o a șasea încercare de a alege un președinte. În cea de-a cincea..

publicat în 27.11.2024 la 10:30