Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Politologul Hristo Panchugov răspunde la întrebarea

Sunt posibile surprize la următoarele alegeri parlamentare în Bulgaria?

Hristo Panchugov
Foto: BGNES

Politologul Hristo Panchugov a comentat la Radio Sofia despre criza politică în care se află Bulgaria în acest moment. Potrivit acestuia, marea întrebare este dacă vor exista surprize legate de viitoarele alegeri parlamentare și dacă formațiunile politice vor încerca să-și schimbe strategia și modul în care comunică cu alegătorii lor.

„Ultimele trei luni au fost o poveste de eșec, de încercare de a găsi narativul politic. Ceea ce înseamnă că formațiunile politice au petrecut aceste trei luni, nu în elaborare de poziții politice comune, cu toate că au făcut solicitări în direcția asta - cu excepția documentului privind ajutor militar Ucrainei. De fapt, pentru niciun alt subiect nu au reușit să găsească un mecanism în baza căruia să coopereze. Am văzut două încercări de formare a guvernului care au divizat și mai mult aceste formațiuni. Primul mandat nu a fost susținut de Bulgaria Democrată și Continuăm Schimbarea, al doilea nu a fost susținut de GERB și de Partidul Socialist Bulgar”, a mai spus politologul.

El a remarcat că la întâlnirea politică de vineri, dintre liderii formațiunilor politice din parlament, s-a discutat, ceea ce numește „rolul distrugător al președintelui în parlamentarismul bulgar”.

În ceea ce privește apariția lui Boyko Borisov în Parlament și întâlnirea sa cu Kornelia Ninova, liderul Partidului Socialist, politologul a comentat că subiectul este interesant și că ceea ce urmează să evalueze GERB și Boyko Borisov însuși, este ce prejudicii, eventual, ar provoca posibilitatea unei coaliții cu BSP asupra sprijinului electoral pe care partidul său îl are. Pe de o parte, liderul GERB păstrează tradiționala opoziție dintre BSP și GERB, iar pe de altă parte, testează în spațiul public ideea de a avea un guvern stabil, chiar dacă asta s-ar întâmpla cu sprijinul Partidului Socialist Bulgar.

„Dacă trebuie să simplificăm cu adevărat, aceasta este o încercare de a reuni partidele cu status-quo împotriva partidelor schimbării. În toate democrațiile vest-europene, acesta este un proces firesc", a subliniat Panchugov și a adăugat că problema este că aceste două partide contra schimbării, nu „marchează” nimic altceva decât să accepte să acorde ajutor militar Ucrainei.

În ceea ce privește furnizarea de arme către Ucraina, politologul bulgar a comentat astfel:

„Toți participanții la acest proces, și Kiril Petkov și Kornelia Ninova au petrecut destul de mult timp de la începutul războiului, încercând să ne convingă că cetățenii bulgari nu susțin o astfel de acțiune” și a adăugat:

„În acest sens, observăm o ipocrizie extrem de gravă, nu pentru că trădează cumva alegătorii bulgari, ci pentru că a aruncat în societatea bulgară un narativ care servește influența politică rusă în Bulgaria. A creat îndoieli cu privire la apartenența Bulgariei în alianțele  din care facem parte, precum NATO,  spre exemplu. De asemenea, a creat un context în care nu s-a înfăptuit nici măcar o reformă politică a forțelor armate bulgare și a securității naționale bulgare".

Panchugov a mai menționat că la următoarele alegeri vor câștiga acele formațiuni politice care oferă răspunsuri concrete la întrebările care îi preocupă pe alegătorii lor, precum modul în care se va realiza reforma sistemului judiciar.

„Președintele a creat un spațiu al narațiunii de criză, un spațiu de punere la îndoială a valorilor fundamentale pentru societatea bulgară. Un spațiu în care limitata instituția prezidențială, ale cărei funcții sunt complet diferite, începe să arate ca și cum ar trebui să aibă o prezență mult mai puternică în politica bulgară, ceea ce ar dăuna democrației bulgare și în acest sens, tendința ar trebui monitorizată cu foarte mare atenție. Noi toți ar trebui să ne opunem posibilității de centralizare a puterii în mâinile oricui, inclusiv ale lui Rumen Radev și ale instituției prezidențiale din Bulgaria, ", a concluzionat Hristo Panciugov.

Editor: Nikola Stoyanov

Translator: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Boiko Borisov discută cu primarii despre noul plan privind apa

Boiko Borisov discută cu primarii despre noul plan privind apa Pe măsură ce alegerile anticipate se apropie, liderul GERB, Boiko Borisov, a făcut apel la responsabilitate comună cu celelalte forțe politice.Acest lucru a avut loc la o întâlnire cu un..

publicat în 23.08.2024 la 17:00

Evoluții în Balcani

Turcia și Grecia se așteaptă la o recoltă mai bună de măsline Recolta de ulei de măsline din Turcia va fi una record în acest an. Înflorirea intensă a măslinilor a dat speranțe producătorilor încă din primăvară, după sezonul trecut slab,..

publicat în 23.08.2024 la 14:00
Svetoslav Stankov

Consulul general al Bulgariei la Chicago participă la Convenția Națională Democrată

Consulul general al Bulgariei la Chicago participă la Convenția Națională Democrată Svetoslav Stankov, consulul general al Bulgariei la Chicago, SUA, a participat la Convenția Națională Democrată, a anunțat chiar Svetoslav Stankov pe Facebook...

publicat în 22.08.2024 la 14:45