Parlamentul Bulgariei a decis să pună capăt calității de membru al Bulgariei la Banca Internațională de Investiții și la Banca Internațională pentru Cooperare Economică, deoarece Federația Rusă este cel mai mare acționar al ambelor. Partidul Socialist Bulgar și partidul Vazrazhdane au fost împotrivă.
„Nu este o decizie economică, ci pur politică, iar ceea ce ne îngrijorează este ceea ce se întâmplă cu liniile de credit pentru companiile bulgare”, a spus Rumen Gechev de la BSP. Potrivit deputatului Martin Dimitrov de la „Bulgaria Democrată”, nu există, însă, presiuni externe pentru decizie, dar dacă sancțiunile împotriva Federației Ruse se vor îndrepta împotriva acestor două instituții bancare, Bulgaria va fi prejudiciată. / MI
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, s-a întâlnit cu ambasadorii UE și a discutat despre aderarea țării la zona euro, a declarat BNB. Reuniunea a avut loc la Sofia la invitația ambasadorului Ungariei, Miklós Boros, în..
Creșterea prețului gazelor naturale în luna decembrie este de aproape 11%, ceea ce înseamnă până la aproape 39 de euro pe megawatt-oră, fără taxe. Asta au declarat reprezentanții Bulgargaz în cadrul dezbaterii publice a prețurilor. O decizie finală va..
Forumul de afaceri imobiliare „Standardele viitorului în mediul nostru de viață” va reuni astăzi experți la Sofia. Discuțiile se vor axa pe piața imobiliară din capitala bulgară și din regiune. Va fi prezentată o analiză a situației pieței, a modului..