Guvernul Bulgariei a aprobat prin ordonanță, planul de costuri pentru cheltuielile cu pregătirea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 2 aprilie 2023. Fondurile aprobate sunt în valoare de 87,7 milioane BGN / 44,84 milioane EUR/.
Printre activitățile finanțate se numără tipărirea actelor și buletinelor electorale necesare, remunerarea membrilor comisiilor electorale, prelucrarea informatică a datelor privind votul, campanie de informare ș.a/MI
Biserica Ortodoxă Bulgară este singura reprezentantă a Ortodoxiei orientale tradiționale a Bulgariei. Acest lucru a fost decis de parlamentari în amendamentele finale la Legea privind confesiunile religioase. Amendamentul, care prevede că numai Biserica..
Proiectul autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo va suferi modificări, dar pentru moment nu este amenințat, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan Ivanov. Acesta a verificat progresul construcției drumului ocolitor din jurul..
Directorul Agenției pentru Bulgarii de Pretutindeni, Raina Mangiucova, a donat gratuit cărți pentru fondul Departamentului bulgar din Biblioteca Congresului din SUA, a anunțat agenția. Donația include literatură de specialitate pentru comunitățile..