Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Coaliția dintre formațiunile Continuăm Schimbarea și Bulgaria Democrată va atrage și organizații civile

Kiril Petkov
Foto: Maria Fileva, Radioul Național Bulgar

„Cred că la următoarele alegeri cu „Bulgaria Democrată" ne vom prezenta cu liste comune. Noi și „Bulgaria Democrată” vom fi nucleul principal, dar începem să atragem și destul de multe organizații civile care încă nu s-au implicat în politică. Declarația a fost făcută pentru Radioul Național din Bulgaria de către  Kiril Petkov, co-președintele partidului „Continuăm schimbarea”. Potrivit acestuia, sarcina acestei uniuni va fi, ca în următorul parlament,  să aibă suficienți oameni cu priorități comune precum reforma justiției, educație mai bună, asistență medicală mai bună, lupta anticorupție.

Referitor la relațiile dintre Bulgaria și Macedonia de Nord, fostul premier Kiril Petkov a comentat: „Este important să nu lăsăm cealaltă perspectivă a  relațiilor dintre cele două țări doar pe tema a ceea ce s-a întâmplat. În același timp, acționând  împotriva limbajului urii, trebuie să se deschidă și celelalte subiecte – infrastructură, economie, pentru ca relațiile noastre să poată avea și un caracter pozitiv. În acest moment, este lăsat pe seama unor oameni foarte vocali, să definească dialogul dintre cele două țări”. / MI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Boiko Borisov discută cu primarii despre noul plan privind apa

Boiko Borisov discută cu primarii despre noul plan privind apa Pe măsură ce alegerile anticipate se apropie, liderul GERB, Boiko Borisov, a făcut apel la responsabilitate comună cu celelalte forțe politice.Acest lucru a avut loc la o întâlnire cu un..

publicat în 23.08.2024 la 17:00

Evoluții în Balcani

Turcia și Grecia se așteaptă la o recoltă mai bună de măsline Recolta de ulei de măsline din Turcia va fi una record în acest an. Înflorirea intensă a măslinilor a dat speranțe producătorilor încă din primăvară, după sezonul trecut slab,..

publicat în 23.08.2024 la 14:00
Svetoslav Stankov

Consulul general al Bulgariei la Chicago participă la Convenția Națională Democrată

Consulul general al Bulgariei la Chicago participă la Convenția Națională Democrată Svetoslav Stankov, consulul general al Bulgariei la Chicago, SUA, a participat la Convenția Națională Democrată, a anunțat chiar Svetoslav Stankov pe Facebook...

publicat în 22.08.2024 la 14:45