Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

5 locuri de cult pentru Dark Tourism în Bulgaria

7
Foto: Veneta Nikolova

Oare poate turismul să fie întunecat, să trezească amintiri și emoții dureroase? Răspunsul îl veți găsi în interesul uriaș pentru vechile fabrici abandonate, clădiri administrative, spitale, biserici și chiar sate fantomă, încremenite în timp. Bulgaria este o mină de aur pentru căutătorii așa-numitului Dark Tourism, cu infrastructura sa neglijată, din perioada regimului socialist, și cu clădirile, stadioanele și școlile dărăpănate din acea perioadă. Nu întâmplător Bulgaria se află în topul locațiilor străine specializate în acest tip de călătorii. Și, deși nu intră în statistici, mulți tineri, majoritatea backpackeri, ajung aici cu un singur scop - să meargă pe urmele unei lumi marcată de tristețe și uitare.
Aflați care sunt cele 5 recomandări de locații pentru Dark Tourism din Bulgaria:

1. Monumentul  Buzludzha

Acesta este, fără îndoială, cel mai cunoscut simbol al epocii socialiste din Bulgaria. Este inclusă în clasamentul internațional al celor mai frumoase 33 de locuri abandonate din lume și este vizitată de mii de turiști în fiecare an. Structura de beton a așa-numitei Casă-Monument a Partidului Comunist Bulgar a fost ridicată în 1981 și este dominată de un pilon înalt de 70 de metri, din vârful căruia, mai aproape de stele, sclipesc două stele cu cinci colțuri gigantice de culoare roșu rubiniu. 

Astăzi, această minune a arhitecturii socialiste, cocoțată ca o farfurie zburătoare în vârful muntelui, cade în ruină, așteptând să fie refăcută în cadrul unui proiect internațional. Așa că grăbiți-vă să o admirați în forma sa cea mai sumbră și mai evocatoare înainte de a fi restaurată și "socializată"!

2. Lagărul de concentrare de pe insula Persin

În perioada comunistă, peste 8 000 de cetățeni bulgari, conform unor date neoficiale, majoritatea reprezentanți ai intelectualității, și-au găsit sfârșitul în lagărul de concentrare din insula dunăreană Persin. Un pod de pontoane, donat personal de Stalin, leagă încă malul orașului Belene de insula, pe care se află puținele urme ale așa-numitului lagăr de muncă și reeducare de la Belene a cărui poartă de intrare a fost reconstituită folosind citate din Maxim Gorki. 

Pe față scrie "Omul sună mândru", iar pe verso - "Dacă inamicul nu se predă, este distrus!". Și, într-adevăr, gardienii au epuizat și ucis fără menajamente mii de "dușmani ai poporului și ai partidului" - medici, avocați, scriitori, personalități publice... Există un proiect de construire a unui complex memorial în memoria victimelor totalitarismului, dar acesta așteaptă de ani de zile să vadă lumina zilei. Locul este deschis turiștilor.

3.  Biserica scufundată din lacul de acumulare Zhrebchevo

În Bulgaria există aproape 3 000 de lacuri de acumulare mari și mici, toate fiind construite în perioada regimului socialist. Sute de așezări bulgărești cu o arhitectură frumoasă și o istorie bogată au fost distruse pentru totdeauna fiind acoperite de apă. Unul dintre ele este și satul Zapalnya, cu minunata sa biserică purtând hramul "Sfântul Ioan din Rila".  Astăzi, doar biserica scufundată mai stă mărturie a înfloririi de odinioară a acestui loc pitoresc de pe Valea Trandafirilor, care, de la distanță, pare o navă fantomă plutind melancolic pe apele tulburi ale barajului Zhrebchevo.

4.  Lacul de marmură din preajma orașului Brezovo

Culoarea sa are o nuanță albastru-verzui deschis, iar apa este netedă ca sticla. Dar acest lac NU reprezintă o creație naturală. Acesta este situat în Munții Sredna Gora și reprezintă de fapt o carieră de marmură abandonată din vremea Uniunii Sovietice, carieră care s-a umplut treptat cu apă limpede și cristalină, filtrată în mod natural, alimentată de ploi. 

Adâncimea sa ajunge până la 20 de metri. Locul este un magnet pentru iubitorii de Dark Tourism și pentru cei care caută peisaje neobișnuite. Înotul este strict interzis, dar acest lucru nu îi împiedică pe mulți entuziaști să se arunce în apă de pe terasele de marmură. Scafandrii, pe de altă parte, îl folosesc, în mod legal, pentru antrenamente.

5.  Satul Gorno Lukovo

Bulgaria ascunde adevărate comori pentru fanii turismului Dark - sunt sute de sate pustii, cu biserici căzute în ruină și case vechi de piatră, invadate de buruieni și iederă, ca un veritabil castel al Frumoasei din Pădurea Adormită. Un astfel de loc magic este satul de graniță Gorno Lukovo din Rodopii Orientali, care pare să fi căzut în somnul său de veacuri. Locul a început să se depopuleze în perioada socialismului, când oamenii s-au mutat în orașele din apropiere în căutarea unui trai și a unei vieți mai bune. În prezent, fotografi și suflete melancolice vin aici pentru a admira această bijuterie turistică de o frumusețe uimitoare, încremenită în timp.

Text și fotografii: Veneta Nikolova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sozopol

Numărul turiștilor străini pe litoralul sudic al Mării Negre nu a crescut

Numărul de turiști străini care vizitează în sezonul estival, litoralul bulgăresc sudic al Mării Negre, este același ca anul trecut, potrivit datelor Aeroportului Burgas. 1,2 milioane de străini au ales plajele bulgare în această vară - mult mai puțini..

publicat în 02.09.2024 la 10:30

Primorsko încheie sezonul cu o creștere de 30% a numărului de turiști

Primorsko încheie sezonul cu o creștere de 30% a numărului de turiști Orașul stațiune Primorsko găzduiește Forumul Mării Negre 2024, unde cele mai de succes companii și municipalități din regiunea Mării Negre vor fi premiate în cadrul unei ceremonii..

publicat în 26.08.2024 la 15:30
Sunny Beach

Dispariții misterioase ale unor lucrători nepalezi și srilankezi angajați pe litoralul Mării Negre

Patru cazuri de lucrători din țări terțe - trei din Nepal și unul din Sri Lanka - angajați pentru a lucra în hoteluri din stațiunea de pe litoral Sunny Beach și care au plecat brusc, au fost raportate la poliția din Nessebar. Potrivit lui Veselin..

publicat în 22.08.2024 la 11:30