Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

NATO nu a furnizat avioane Ucrainei, dar acest lucru s-ar putea schimba în viitor

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin (stânga), dă mâna cu omologul său suedez, Pal Jonsson - Bruxelles, 14 feb 2023
Foto: ЕПА/БГНЕС

O parte a liniei de apărare a forțelor ucrainene din regiunea Luhansk a fost străpunsă, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Moscova a precizat că forțele lor au depășit prima și a doua linie de apărare și au avansat trei kilometri, în timp ce ucrainenii se retrăgeau în dezordine. Reuters precizează că informația nu a fost confirmată de o sursă independentă, iar mesajul nu a indicat unde a avut loc breșa.

Secretarul american al Apărării, generalul Lloyd Austin, a declarat la o reuniune NATO că Alianța va continua să susțină cu fermitate o Ucraină liberă și suverană și a adăugat că trebuie sporite eforturile pentru acordarea de asistență suplimentară în domeniul armamentului.

Problema trimiterii de avioane de luptă în Ucraina nu este cea mai urgentă în acest moment, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg. Dar el a precizat că acest lucru s-ar putea schimba în cursul războiului, relatează AFP.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Zona Uzana în apropiere de Gabrovo

În weekend, temperaturile diurne vor crește

Sâmbătă, temperaturile minime vor fi între 15 și 23°, în Sofia – 15°. Ziua va fi în general însorită, cu cer înnorat după-amiaza. În principal în zonele montane din vestul și centrul Bulgariei vor fi averse și furtuni. Vântul va fi slab, în estul..

publicat în 01.08.2025 la 18:30

Evoluții în Balcani

Prima livrare de gaz azer către Ucraina prin Bulgaria și România Compania energetică de stat ucraineană Naftogaz a semnat primul acord cu compania petrolieră și gazieră de stat azeră SOCAR pentru importul de gaze naturale pe ruta..

publicat în 01.08.2025 la 16:15

Bulgaria și Marea Britanie sunt partenere în combaterea imigrației ilegale

Președintele Rumen Radev și-a exprimat aprecierea față de sprijinul acordat de Marea Britanie Bulgariei în protejarea frontierelor externe ale UE. Președintele Radev s-a întâlnit cu ambasadorul britanic în Bulgaria, Nathaniel Copsey, relatează agenția de..

publicat în 01.08.2025 la 14:45