Vicepreședintele Iliana Iotova a vizitat zonele din Kosovo în care locuiesc kosovari cu identitate bulgară. Ea s-a întâlnit cu reprezentanți ai asociației "Bulgari uniți din Kosovo" din Krstets, precum și cu membri ai "Societății culturale și educaționale a bulgarilor din Župa, Podgora și din regiune", informează BTA.
În Kosovo nu există o minoritate bulgară recunoscută oficial, iar comunitatea bulgară, care numără aproximativ 15.000 de persoane, face parte din populația municipalităților Dragaș, unde este reprezentată în 20 de sate, Prizren cu 19 sate, Orahovac și Srbce, unde există 10 sate cu bulgari.
În ianuarie 2023, aceștia au depus o a doua petiție la Parlamentul din Kosovo, cerând să fie recunoscuți ca o comunitate independentă. Iotova a declarat la întâlnirea cu conaționalii că, după discuțiile cu reprezentanții Kosovo și cu președintele Vjosa Osmani, vede în persoana sa un garant că de data aceasta semnăturile nu se vor pierde, așa cum s-a întâmplat în 2018, și vor trece prin parlament. Osmani a propus ca, în timp ce procedurile pentru dobândirea statutului comunitar sunt în curs de desfășurare, bulgarii din Kosovo să aibă un reprezentant în Consiliul Consultativ pentru Minoritățile Naționale.
Printre participanții la întâlnire s-au numărat bulgari din Kosovo, absolvenți ai învățământului superior din Bulgaria și actuali studenți. Comunitatea bulgară a acceptat cu bunăvoință și disponibilitate să coopereze cu intenția de a organiza școli de sâmbătă-duminică în orașele mai mari, astfel încât să poată fi studiată limba bulgară modernă. Acest lucru ar contribui la promovarea învățământului superior în Bulgaria, dar și la păstrarea tradițiilor și culturii lor. Vicepreședintele bulgar a oferit cărți în limba bulgară celor două societăți.
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională. Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru Management și resurse, Richard Verma. În cadrul întrevederii, a fost discutat parteneriatul strategic..