Cu 8 voturi „pentru”, 0 „împotrivă” și o abținere, consilierii municipali din cadrul Comisiei pentru Educație și Cultură din Sofia au votat „pentru” mutarea Monumentului Armatei Sovietice, relatează BGNES. „Pentru” demontarea monumentului înalt de 45 de metri au votat reprezentanții formațiunilor „Bulgaria Democrată” și GERB, iar „împotrivă” au fost reprezentanții Partidului Socialist BSP, care au părăsit, demonstrativ, sala înainte de vot. Reprezentantul formațiunii VMRO a votat cu „Mă abțin”.
„Este important să se facă primul pas, așteptat de 30 de ani. Monumentul ocupatorului, de trei ori mai mare decât cel al lui Vasil Levski din Sofia, trebuie să elibereze acest spațiu", a declarat Marta Georgieva de la „Bulgaria Democrată".
„Bătălia noastră cu monumentele nu rezolvă nicio problemă. Pe aceeași logică, cineva din Consiliul Municipal să decidă să mute monumentul piloților americani care au bombardat Sofia la intrarea în Cimitirul Central", a contracarat Kaloyan Pargov de la BSP.
Raportul privind înlăturarea monumentului a fost înaintat pentru examinare, de către „Bulgaria Democrată” în urmă cu trei ani. Propunerea trebuie votată și la o ședință a Consiliului Municipal.
Un consulat onorific al României a fost deschis în Ruse. Este al patrulea de acest fel după cele din Moldova, Mongolia și Ucraina și primul într-un stat membru al UE. Victor Gugușev este consulul onorific al României. El este președintele Consiliului de..
Prognoza meteo pentru Bulgaria pentru 17 octombrie 2025 Vreme înnorată, precipitații așteptate în Bulgaria vineri Vineri, temperaturile minime în Bulgaria vor fi între 6 și 11 °C, iar în Sofia – 7 °C. În timpul zilei, cerul va fi înnorat în cea mai..
Guvernul Africii de Sud introduce regimul fără vize pentru cetățenii bulgari care dețin pașapoarte obișnuite pentru șederi de până la 90 de zile, a anunțat Ambasada Bulgariei la Pretoria pe pagina sa de Facebook. ”Exprimăm recunoștința noastră..