În noul raport anual al Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului, se arată că acțiunile guvernului bulgar de a aborda corupția și încălcările drepturilor omului sunt „insuficiente”.
În raportul pe 2022, prezentat luni, se spune că în Bulgaria s-au luat măsuri de investigare a oficialilor acuzați de încălcări ale drepturilor omului și corupție, dar există o problemă cu neimpunerea de pedepse. Printre problemele semnificative ale țării, menționate în raport, se numără tratamentul „brutal” precum grupuri precum deținuții, migranții și copiii instituționalizați. De asemenea, sunt citate arestări arbitrare, „probleme serioase” cu independența justiției, nivel „serios” de corupție și infracțiuni împotriva minorităților, inclusiv de natură etnică și sexuală.
Ca exemplu de arestare ilegală, este citată reținerea fostului premier Boyko Borisov, transmite corespondentul BNR Mladen Petkov.
S-a constatat, de asemenea, un nivel ridicat de influență politică și economică asupra mass-media, în combinație cu niveluri ridicate de concentrare a proprietății. În lansarea rapoartelor din toate țările, secretarul de stat Anthony Blinken a spus că rapoartele se bazează pe fapte și că în redactarea lor, se aplică unele și aceleași standarde.
Din inițiativa partidului „Renaștere”, cu sprijinul formațiunilor „Măreție” și Sabie, a fost depusă în Parlament prima moțiune de cenzură împotriva cabinetului condus de Rosen Jeliazkov. Liderul „Renașterii”, Kostadin Kostadinov, a declarat că, deși..
Partidul „Moralitate, Unitate, Onoare” a recâștigat statutul de grup parlamentar în Adunarea Națională a Bulgariei, după ce deputații au votat în favoarea proiectului propus de partidul „Există un astfel de popor”. Decizia a fost adoptată cu 170 de..
Astăzi, în Parlamentul Bulgariei are loc o masă rotundă organizată de grupul parlamentar „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată”, având ca temă modificările legislative necesare pentru combaterea cruzimii față de animale și responsabilitățile..