"Cu greu aș spune ceva diferit de ceea ce toți bulgarii din întreaga lume au ca speranță după aceste alegeri. În primul rând, ne dorim ca ele să fie ultimele, adică să fie de așa natură încât să creeze un guvern stabil și să pună capăt acestui cerc diabolic de la o alegere la alta" - a declarat într-un interviu pentru Radio Bulgaria Philly Lajman, director executiv al secției bulgare a radioului public australian SBS, care are o istorie de 46 de ani și o mare audiență pe continent. Potrivit jurnalistului bulgar, oamenii sunt foarte obosiți. "În doi ani votăm de 5 ori. Acest lucru nu duce țara nicăieri și nici oamenii care locuiesc în ea. Creează o fundătură și deznădejde", este convins Philly Lajman. Potrivit acesteia, situația de a doua zi după vot a fost absolut imprevizibilă:
"Ceea ce se întâmplă acum este greu de prevăzut. Dar, într-un fel sau altul, lucrurile sunt în limbo (o stare sau un loc de ședere care nu este inclus în iad, purgatoriu sau rai - n.r.). Căci nu știm în ce direcție se va îndrepta nava statului nostru. Iar acest lucru este foarte critic, pentru că virajul care va fi luat va determina unde se va orienta Bulgaria. Nu este vorba doar de stabilitate în ceea ce privește economia noastră, ci și de stabilitate în termeni politici și geopolitici."
Una dintre temele principale ale acestei campanii electorale a fost orientarea euro-atlantică a Bulgariei în contextul unui conflict militar violent. Dezbaterile despre solidaritatea europeană, dacă trebuie să sprijinim Ucraina cu arme și cine este vinovat pentru război au inflamat pasiunile până la limită, devenind un nou prilej de divizare a societății. Ce poziție va adopta noul guvern? "Știm că există o posibilitate reală ca țara să se reorienteze spre Rusia. Știm că cealaltă posibilitate este ca ea să rămână un membru absolut loial și activ al UE. Dar în ce direcție se va îndrepta Bulgaria după alegerile de ieri este greu de prezis", spune Phil Lajman. Care sunt așteptările sale după vot?
"Așteptările mele, în calitate de bulgar din străinătate, sunt ca Bulgaria să rămână în UE, să găsească o modalitate de a-și stabiliza economia și să găsească o modalitate de a se alinia la criteriile UE pentru a reduce corupția, pentru a aduce o reformă bună a economiei în domeniul pensiilor și în tot ceea ce face viața oamenilor mai ușoară și mai fericită."
Ce ne împiedică pe noi, bulgarii, să alegem un parlament normal care să producă un guvern funcțional capabil să scoată țara din impas?
"Ceea ce ne împiedică și ceea ce ne lipsește cel mai mult este activismul civic. Există apatie în societate, există dezinteres, există deznădejde! Toate acestea ucid activismul civic. Pentru că un activism civic real va produce alegeri în care oamenii vor spune cu adevărat ce vor și pe cine ar alege să îi conducă. Din nefericire, acest număr mic de alegători care merg la vot este motivul pentru care ajung în parlament oameni care nu sunt interesați de progresul țării, ci de interesele lor personale. Și de aici vine problema", conchide Phil Lajman.
Salariul minim lunar începând cu 1 ianuarie 2026 ar trebui să fie de 1213 de leva (620,2 de euro), în creștere față de actualul 1077 de leva (550,66 de euro), a declarat Luboslav Kostov, economist șef la Confederația Sindicatelor Independente din..
În al doilea trimestru al anului 2025, activitatea turistică a bulgarilor a înregistrat o creștere de 4,1% față de aceeași perioadă din 2024, ajungând la 1,3 milioane de cetățeni care au călătorit, arată datele Institutului Național de Statistică. 67,5%..
În cadrul a două inspecții separate efectuate pe 22 august 2025, poliția a confiscat obiecte din aur și argint în valoare totală de 313.946 leva (peste 150.000 de euro). Acestea erau transportate într-un autoturism și un autobuz care intrau în țară din..
Cel de-al 32-lea Festival Național al Karakacеanilor a avut loc în zona „Karandila”, lângă orașul Sliven, pe 23 august. Evenimentul ea fost organizat de..
O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea..
O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din..