Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria după alegeri. Și acum încotro?

Vocea poporului după o noapte electorală devine tot mai tăcută și mai singuratică

Foto: BGNES

"Cu toții ne așteptăm ca unii politicieni să iasă și să ne spună ceva, iar ei nu vor să o facă pentru că nu au avut anumite rezultate... și ne așteptăm ca aceiași oameni să aibă responsabilitate. Cred că iar sunt naivă", a scris astăzi o tânără pe contul ei de socializare. Iar într-un comentariu de sub postare, citim: "Din păcate, chiar dacă vor spune ceva, tot va fi golită de conținut". Astfel de cuvinte nu fac excepție în noua zi. Și parcă vocea alegătorilor după noaptea alegerilor devine tot mai tăcută și mai singuratică. 

Iar marea așteptare pentru un guvern stabil și regulat, pe care și-o doreau duminică interlocutorii Radio Bulgaria, rămâne tot mai îndepărtată.

O așteptare în spatele căreia se află speranțele bulgarilor pentru o poziție clară de politică externă, o reducere a inflației, o economie stabilă, măsuri serioase de reducere a corupției, reforme în sănătate și educație. Speranța pentru o viață mai bună. 

"În prezent suntem ignorați, umiliți, zdrobiți, dar nu există disperare. Există un zel pentru progres. Dar cum - tinerii trebuie să tragă și să spună", subliniază o femeie în vârstă din Sofia.

"Cei care nu au dat ceea ce așteaptă poporul, nu mai au ce să conteze. Râul i-a luat cu el. Timpul lor a trecut", adaugă o altă concetățeancă.

"Venim de la magazin - nu am cumpărat nimic, am lăsat 50 de leva. Asta simțim..." - spune o altă femeie din capitală.

Alegerile s-au încheiat, rămâne lupta pentru pâinea cea de toate zilele și speranța unui miracol politic de Paște în Bulgaria democratică. 

"Dacă cozonacul nostru nu iese într-un fel, încerc un alt fel, nu același, și aștept un alt rezultat. Aceasta este probabil cea mai bună rețetă. Tot ceea ce a expirat, dacă vorbim de cozonac, se aruncă la gunoi și se cumpără produse noi, iar apoi se face un cozonac bun. În teorie, în panificație sunt perfect clar, în practică, în politică sunt un pic călător" - spune metaforic Nikolai Kaigiev, proprietarul uneia dintre marile brutării din Sofia.

Iubesc Bulgaria și mă simt bulgăroaică, chiar dacă locuiesc în străinătate, spune Ralița Stoycheva corespondentului BNR în Lovech Plamen Hristov. Ralița locuiește de ani de zile la Londra, dar ieri a votat la o secție de votare din Lovech, localitatea sa natală. 

"Ceea ce vreau să schimb este să se gândească mai mult la oamenii simpli, din care este formată țara până la urmă. Să am un gând pentru o națiune care a supraviețuit atât de mult timp, dar care nu este suficient de coezivă. Bulgaria este acum formată în cea mai mare parte din oameni în vârstă, care trebuie să fie îngrijiți. Nu cred că se va întâmpla asta, judecând după părinții mei, care, dacă nu ar avea ajutorul meu din străinătate, nu știu cum ar putea supraviețui aici."

Mai puțină corupție, mai puține interese financiare în detrimentul celor civile și naționale și mai multă cultură în oameni sunt lucrurile care ar aduce-o pe Ralița înapoi în țara sa natală. Într-o oarecare măsură, politicienii bulgari i-au împins pe compatrioții noștri în străinătate, crede ea, "pentru că aici nu există perspective atât de mari sau prea multe opțiuni", dar "să trăiești în străinătate nu este ușor", recunoaște femeia.

Oamenii se simt uitați de politicieni, rezumă colegul nostru Plamen Hristov. Din tot ceea ce a auzit și a văzut în ziua alegerilor, el crede că oamenii din orașele mici din Bulgaria, bulgarii din străinătate, concetățenii noștri care au o viață grea se simt singuri. 

Și uneori dorințele sunt simple. O echipă BNR a fost ieri la una dintre secțiile de votare din Istanbul, Turcia. În fața Mira Stefanova, alegătorii din districtul Avcilar și-au rezumat astfel așteptările lor de viață după 2 aprilie:

"Am votat pentru a avea un guvern cel mai important, mă aștept la asta de data aceasta. Alta - să avem mai multă muncă pentru oameni" - spune un cetățean în vârstă.

"Ca să se înființeze un fel de guvern, să ai tot ce-ți trebuie, așa cum vedem în țările occidentale".

"Să fie o creștere a salariilor, să trăiască oamenii în pace. Am votat pentru ca tinerii să aibă un avantaj" - spune un bulgar din Istanbul.

"Bulgarii sunt o națiune rezistentă și totuși toată lumea a găsit o modalitate de a se descurca. Acest lucru ne-a păstrat - poate, cu o ingeniozitate bulgărească - uneori frugalitate, alteori creativitate", spune un cetățean în sondajul BNR.

Vom rezista acum în viață după alte alegeri, care își continuă cursul. În mijlocul tăcerii politice și a unei luni înnorate. 

Text de Vesela Krasteva (au fost folosite interviurile realizate de Natalia Ganciovska și Mira Stefanova de la BNR-Horizon, Radka Petkova de la BNR-Kardzhali și Plamen Hristov- cor. al BNR din Loveci).

Fotografii BTA, BGNES, arhivă



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, a discutat cu liderul GERB, Boiko Borisov

Premierul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, a declarat că a avut o ''conversație telefonică sinceră și prietenoasă cu liderul GERB, Boiko Borisov''.  Hristijan Mickoski l-a felicitat pe Boiko Borisov pentru victoria sa în alegerile parlamentare din..

publicat în 29.10.2024 la 14:00

APCE este îngrijorată de acuzațiile privind voturile cumpărate și controlate în Bulgaria

Delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) însărcinată cu observarea ultimelor alegeri parlamentare din Bulgaria, desfășurate la 27 octombrie, a raportat cu privire la organizarea și desfășurarea profesionistă a scrutinului, dar și cu..

publicat în 28.10.2024 la 17:30

Nouă formațiuni politice intră în cea de-a 51-a legislatură a Parlamentului bulgar cu 99,71 % din foile de numărătoare procesate

După alegerile parlamentare anticipate din 27 octombrie, Comisia Electorală Centrală a publicat date provizorii cu 99,71% din foile de numărătoare procesate. Nouă formațiuni politice intră în cel de-al 51-lea Parlament bulgar: GERB-SDS (ГЕРБ-СДС) -..

publicat în 28.10.2024 la 14:45