Fotografia are o istorie mai lungă decât cinematograful. Anul ei de naștere se consideră a fi 1839, când dagerotipia a fost descoperită de artistul și chimistul francez Louis Daguerre. Fotograful BNR Ani Petrova și avocatul Desislav Vladimirov de la Asociația Fotografilor Profesioniști au povestit la Radio Sofia despre inspirația, provocările și problemele cu care se confruntă fotografii profesioniști din Bulgaria.
Ani Petrova, care a participat la multe expoziții și a câștigat premii prestigioase, a împărtășit că fiecare fotograf își dezvoltă propriile proiecte și împreună încearcă să avanseze lucrurile în Asociație și să-i ajute pe tinerii colegi. În ceea ce privește dacă fotografia este un meșteșug sau o artă, ea a remarcat că există o diferență între „a face clic” și „a face fotografii”, iar perioada în care era foto-reporter era în anii 1990.
"Fac fotografie de 40 de ani, iar asta înseamnă să surprinzi momentul chiar și după 4 ore de așteptare. Am studiat și cinematografie, dar simt că nu e pentru mine".
Avocatul Vladimirov a menționat că imaginile fotografice sunt protejate de Legea cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe și autorul ca atare, are dreptul exclusiv de a le folosi și de a autoriza utilizarea lor. Pe 24 februarie 2023 a avut loc o masă rotundă pe tema problemelor breslei de fotografie. Desislav Vladimirov a împărtășit că opinia sa profesională este că în acest moment, cultura juridică a societății în ceea ce privește drepturile de autor este extrem de scăzută. El a adăugat că forumul a avut un mare succes și a primit feedback bun din partea participanților.
„Baza normativă privind drepturile de autor este destul de veche, dar este important ca regulile să fie prezentate într-un mod adecvat atât de fotografi, cât și de utilizatori. Cel mai tare mă miră când aud „Am luat fotografia asta de pe Internet”. Există o percepție greșită că atunci când ceva se publică pe internet, poate fi folosit liber de toată lumea. De fapt, nu este așa", a explicat avocatul Vladimirov.
În opinia sa, una dintre soluții este de a face tot mai cunoscută baza normativă în vigoare, în condițiile în care tot mai mulți oameni acordă atenție drepturilor și obligațiilor lor.
„Aici, statul are un rol extrem de important. În relație cu toți creatorii, ar trebui să stea ferm alături de organismele care nu fac compromisuri și nu susțin așa ceva, sancționând, în consecință, fără milă, pe oricine care încalcă drepturile de autor. Din păcate, nu este cazul în Bulgaria, unde lucrurile se întâmplă așa cum nu ne-am dori”, a subliniat avocat Vladimirov.
Web editor: Nikola Stoyanov
Tineri catolici din toată țara s-au reunit la biserica Sfântul Francisc de Assisi din satul Belozem, comuna Rakovski, pentru a se alătura, online, călătoriei Sanctității Sale Papa Francisc către casa sa cerească. Unii dintre copiii care au primit prima..
Cu piesa Rosencrantz și Guildenstern sunt morți, tânărul Boian Kraciolov, unul dintre cei mai interesanți regizori de teatru bulgari contemporani, debutează pe scena principală a Teatrului Național Ivan Vazov. Kraciolov a câștigat Premiul Askeer 2017 la..
Delegația bulgară, condusă de prim-ministrul Rosen Jeliazkov, a sosit la Vatican, unde va participa la funeraliile Papei Francisc. Slujba de înmormântare a Papei Francisc va avea loc la Sofia pe 28 aprilie 2025 Papa Francisc a apărut ieri..
Radioul Național, lider pe piața media din Bulgaria, introduce cu succes inteligența artificială în programele sale. Știrile de la radioul public sunt..
Populația Bulgariei era de 6 437 360 de persoane la 31 decembrie 2024. Față de 2023, populația a scăzut cu 8121 de persoane, ceea ce înseamnă 0,13%.,..
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, a avut o întâlnire de lucru cu secretarul american al Energiei, Chris Wright. Cei doi au discutat despre..