„În câteva zile, ne așteptăm la o decizie privind măsurile europene de eliminare a acțiunilor unilaterale împotriva importului de alimente ucrainene” – a declarat ministrul Agriculturii, Yavor Gechev, după Consiliul Agriculturii de la Luxemburg. La ședința din 25 aprilie, miniștrii nu au ajuns la o decizie privind ridicarea interdicției la exporturile din Ucraina.
„Nu avem timp să reacționăm pentru că noua recoltă va trebui să se strângă foarte curând. Știm acum despre coridoarele de solidaritate că nu funcționează așa cum s-a prevăzut. Sunt necesare noi măsuri, trebuie să ne gândim și la fonduri de garantare pentru piețele din Ucraina, Bulgaria, România, Polonia, Slovacia și Ungaria”, a subliniat Gechev. Ministrul a mai declarat că în Bulgaria există mai multă floarea soarelui decât poate fi procesată și mai multe cereale decât pot fi exportate. „Avem o producție în valoare de câteva miliarde, pe care nu știm dacă o vom putea rentabiliza până la noua recoltă”, a menționat Gechev. AI
În ianuarie 2025, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim dintre statele membre ale UE - 551 de euro, potrivit datelor Eurostat . Luxemburg avea cel mai mare - 2 638 de euro pe lună. În ultimul deceniu, din 2015, salariul minim în Bulgaria a crescut..
Răspunzând reproșului președintelui Rumen Radev, potrivit căruia instituțiile întârzie să înființeze organisme de control al prețurilor, viceprim-ministrul Grozdan Karadzhov a dat asigurări că guvernul va aplica toate mecanismele posibile pentru a limita..
„Guvernul bulgar va depune eforturi pentru a restabili imaginea Bulgariei ca partener economic de încredere și locație promițătoare pentru investiții și afaceri”, a declarat ministrul Economiei, Petar Dilov, în cadrul unei întâlniri cu Boni Bonev,..
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, (BNB), Dimitar Radev, va semna cererea pentru un raport extraordinar de convergență privind îndeplinirea..
O listă cu mai mult de 10 practici comerciale neloiale care trebuie oprite va fi prezentată reprezentanților tuturor grupurilor parlamentare. Printre..