Peștera „Biserna”, din împrejurimile orașului Shumen, este acum accesibilă turiștilor, acest obiectiv natural putând fi vizitat de două ori pe an – primăvara și toamna, timp de aproximativ două luni înainte ca liliecii să hiberneze. Restricțiile se datorează coloniilor de 14 specii de lilieci care trăiesc aici.
Peștera este situată în zona „Kioshkovete” și acolo se poate ajunge pe două trasee pietonale bine marcate. „Pentru a te bucura de toată măreția ei, trebuie să te echipezi cu o geacăși pantofi comozi și să dai frâu din plin imaginației”, a declarat Irina Pavlova de la direcția Parcului Natural Platoul Shumen într-un interviu acordat BNR – Shumen. Potrivit acesteia, anul trecut, „Biserna” a fost vizionată de aproape 2.000 de turişti. Peștera are o vechime de 3.500.000 de ani, iar turul de vizitare este de aproximativ 800 de metri într-o singură direcție.
Peștera este cunoscută și sub numele de „Zandana/Temniță”, dar denumirea de „Biserna/Perlă” a fost adoptată din cauza formațiunilor frumoase de stâncă albă acoperite cu picături strălucitoare de apă. Vizitele se fac numai pe bază de programare, care trebuie făcute în zilele lucrătoare.
Editor: Veneta Nikolova
Fotografii: Parcul Natural Platoul Shumen
Aproximativ 300 de milioane BGN este dimensiunea financiară suplimentară a aderării noastre depline la spațiul Schengen, a declarat ministrul Turismului Evtim Miloshev. Acest lucru este scris într-o analiză preliminară, conform căreia beneficiile directe..
Problemele legate de întreruperile de curent electric în unele locuri din țară nu au afectat modul în care turiștii au întâmpinat anul 2025 în locurile de cazare, a declarat pentru Euronews Bulgaria Rumen Draganov de la Institutul pentru Analize și..
Condițiile pentru turism în munții bulgari în prima zi a anului 2025 sunt excelente. Asta a declarat pentru BTA Serviciul de salvare montană al Crucii Roșii Bulgare. Vremea este însorită și liniștită. În unele stațiuni, o parte din instalații nu..
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, și secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), Zurab Pololikashvili, au analizat perspectivele..
Hristo Stoichkov devine primul ambasador al turismului sportiv pentru Organizația Mondială a Turismului Hristo Stoichkov a fost numit ambasador al..