"Orice atac asupra sănătății și vieții oricărui cetățean bulgar este de neconceput". Așa a comentat președintele bulgar Rumen Radev tentativa de asasinare a procurorului general Ivan Geșev, calificând-o drept un atac la adresa instituțiilor bulgare și subliniind că astfel de acte trebuie pedepsite cu toată severitatea legii.
Incidentul de ieri cu cortegiul procurorului general Ivan Geșev, pe drumul spre Samokov, a provocat un val de reacții, atât din partea partidelor politice parlamentare, cât și din partea sistemului judiciar și a autorităților competente. Consiliul Judiciar Suprem a condamnat ferm tentativa de asasinat împotriva procurorului general, calificând-o drept un atac împotriva statului bulgar, a sistemului judiciar și a independenței acestuia. Consiliul Judiciar Suprem respinge "dorința demonstrată de a destabiliza sistemul judiciar și de a-l controla prin mijloace de forță necunoscute în istoria noastră recentă și inerente în statele democratice și care respectă legea". Procurorii și anchetatorii și-au arătat unitatea împotriva tentativelor de intimidare prin organizarea unui protest simbolic în fața tribunalelor din țară:
"Concluzia unanimă a tuturor experților este că este vorba de o izbucnire concentrată și țintită. Unda de explozie și schijele au fost direcționate dinspre bancă spre carosabil. A fost o chestiune de, poate, o fracțiune de secundă pentru ca explozia să se întâlnească cu partea laterală a mașinii și nu cu aripa dreapta față. Poate că aceste fracțiuni de secundă i-au salvat pe ocupanții vehiculului", a comentat cazul și directorul Serviciului Național de Investigații Borislav Sarafov.
El a precizat că expertiza dispozitivului exploziv pregătită de Unitatea Specializată pentru Combaterea Terorismului (SOBT) a arătat că este vorba despre un dispozitiv improvizat, ceea ce vorbește în favoarea profesionalismului celui care l-a pregătit și amplasat pentru a lovi la momentul potrivit prin detonare electronică.
Între timp, anchetatorii și polițiștii au început o a doua inspecție a locului exploziei. Această secțiune a drumului dintre capitală și Samokov rămâne închisă până la finalizarea operațiunilor de pe teren.
În ciuda clarificărilor oferite de anchetatori, există încă multe incertitudini în acest caz.
"Există unele neconcordanțe care mă deranjează. Nivelul infracționalității din țară din ultimii ani nu sugerează o tentativă de asasinat asupra procurorului general. A trecut mult timp de când nu a mai fost comisă nicio crimă impresionantă și gravă. Cele mai grave sunt crimele domestice. Mai mult, când procuratura a făcut conferința de presă în care a explicat despre amenințări, cu ceva timp în urmă, era vorba despre oligarhi și criminali care strângeau bani pentru a plăti lobbyiști care să îl defăimeze pe procurorul general. Nu îmi este clar de ce ar trebui să torni o sumă uriașă de bani către lobbyști când ai de gând să omori pe cineva", a declarat pentru BNR fostul ministru de Interne Emmanuil Iordanov.
Întrebarea privind motivul crimei rămâne deschisă, dacă vom ajunge la întrebarea cine sunt adevărații faptuitori - rămâne de văzut.
Compilat de Ioan Kolev
Fotografii BGNES
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
Pe 13 noiembrie, în pavilionul Bulgariei la COP29, președintele Rumen Radev împreună cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, deschid un forum energetic, a informat biroul de presă al șefului statului. Forumul va discuta despre conectivitatea..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului...
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează..
Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala..