Ziua Europei va fi sărbătorită în această seară cu un spectacol de cartografiere video tridimensională "Împreună" pe fațada Muzeului Regional de Istorie din Sofia. Protagonistul principal vor fi spectatorii, care vor fi îndemnați să creadă în forțele proprii și să își folosească potențialul. Inteligența artificială va juca rolul unui narator, subliniind rolul omului și importanța valorilor umane universale. În timpul spectacolului vor alterna proiecții în limbile bulgară și engleză, care vor începe la ora 21.15 și vor dura până la miezul nopții. "Împreună" va fi transmis în direct pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube al Parlamentului European din Bulgaria.
În cursul zilei de astăzi, președintele Rumen Radev și vicepreședintele Iliana Iotova vor participa la o ceremonie în cadrul căreia drapelul Uniunii Europene va fi arborat în fața instituției prezidențiale. De asemenea, ei vor depune flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Sofia cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial. Șeful statului va primi, de asemenea, garda de onoare a Gărzii Naționale.
De Ziua Europei, Asociația pentru dezvoltarea sportului bulgar a organizat pentru al doilea an consecutiv o sărbătoare sportivă pentru cei mai tineri. Copiii cu vârsta de până la 7 ani vor juca zumba și jocuri sportive, precum și vor cunoaște o aplicație de realitate virtuală care prezintă marea familie a Uniunii Europene într-un mod interactiv. Evenimentul este susținut de mai multe școli duminicale atașate bisericilor ortodoxe, de o companie tetral și de Asociația pentru Alergii și Boli Pulmonare, precum și de voluntari de la școlile metropolitane și de la Academia Națională de Sport.
Toate centrele regionale au pregătit un program festiv pentru Ziua Europei, care se va încheia în multe locuri cu concerte. La Ruse, sub bagheta marelui dirijor Emil Tabakov, va fi interpretată Simfonia a IX-a de Beethoven, din care face parte și imnul european "Odă bucuriei". La Varna va avea loc un concert-spectacol "Tradiții în ritm și creativitate", iar la Shumen va avea loc concertul "Noaptea muzicii europene și mondiale" al Orchestrei orășenești de suflători "Mihail Bikov".
“Nu există nicio schimbare, trupele bulgare nu vor fi trimise în Ucraina”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov într-un comentariu despre întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și președintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă...
În urmă cu exact 3 ani, pe 24 februarie 2022, a început invazia Rusiei în Ucraina - un eveniment care a trezit Europa la 77 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a pus sub semnul întrebării unul dintre principalele obiective ale UE..
Ucrainei trebuie să i se ofere garanții de securitate fiabile și stabile ca o condiție indispensabilă pentru o pace durabilă, se arată într-o poziție oficială a Ministerului bulgar de Externe cu ocazia împlinirii a 3 ani de la „războiul total neprovocat..
Bulgaria a depus o cerere pentru un raport de convergență extraordinar, pe baza înțelegerii că țara îndeplinește criteriile pentru a intra în zona euro, a..
În urmă cu exact 3 ani, pe 24 februarie 2022, a început invazia Rusiei în Ucraina - un eveniment care a trezit Europa la 77 de ani de la sfârșitul celui..
A insista pe căutarea unei soluții militare la conflictul din Ucraina este o aventură pierdută.Europa ar trebui să sprijine eforturile SUA de a găsi o..