Reprezentantul permanent al Bulgariei la NATO, Nikolai Milkov, și-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat Ministerul bulgar al Afacerilor Externe. După ceremonie, ambasadorul Milkov a subliniat provocările complexe cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică. În cuvintele sale, aliații ar trebui să lucreze pe plan politic pentru a consolida unitatea și a crește capacitățile de apărare.
Potrivit lui Nikolai Milkov, Uniunea Europeană și NATO lucrează în sinergie mai mult ca oricând, prin completarea documentelor strategice ale celor două organizații - Noul Concept Strategic al NATO și Compasul Strategic al Uniunii Europene.
Pe 20 iulie, de Ilinden (Ziua Sf. Ilie), reprezentanții Centrului Cultural „Ivan Mihailov” din Bitola, interzis de autoritățile din Macedonia de Nord, au depus flori la monumentul lui Damian Gruev din satul său natal, Smilevo. Reprezentanții Centrului..
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) a avertizat într-un interviu acordat Bloomberg că politica devine o sursă majoră de instabilitate și risc pentru băncile centrale, în loc să fie un factor de stabilitate, așa cum era în trecut. Potrivit lui..
În cadrul unei reuniuni la Bruxelles între reprezentanți ai ministerelor transporturilor din Bulgaria și Macedonia de Nord, cele două țări și-au confirmat angajamentul de a finaliza secțiunile feroviare lipsă ale Coridorului 8, a anunțat Ministerul..
Deputații au aprobat confiscarea bunurilor obținute prin activități infracționale, chiar și în cazul în care aceste bunuri sunt deținute sau posese de..
Consiliul de Miniștri a decis să acorde un ajutor total de 460176 euro familiilor afectate de incendiile forestiere. ”Până acum, puteau solicita 978 de..
Activitatea site-urilor și paginilor de propagandă rusești în Bulgaria a crescut de douăsprezece ori, a declarat ministrul apărării Atanas Zapryanov în..