Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Astăzi îi sărbătorim pe Sf. Sf. Kiril și Metodiu

Foto: Facebook /Art Complex Anel, Sozopol

Cu numeroase evenimente în țară și în rândul comunităților de bulgari din străinătate, la 11 mai, se sărbătorește pomenirea Sfinților frați din Salonic Constantin-Chiril și Metodiu. Cei doi au trăit în secolul al IX-lea. Ei sunt considerați  iluminiștii slavi pentru că au luminat popoarele slave prin crearea alfabetului glagolitic (glagolița) pentru reprezentarea în scris a limbilor slave.

Activitatea lor a început cu misiunea din Moravia Mare, care a fost continuată și dezvoltată cu succes de învățații lor din rândul slavilor bulgari. Treptat, noua scriere și literatură s-a răspândit printre alte popoare slave, inclusiv prin intermediul alfabetului chirilic. Astfel, pentru prima dată, oficial cu binecuvântarea Papei de la Roma și a celorlalte biserici locale, a fost depășită dogma conform căreia creștinismul să se răspândească doar în latină, greacă și ebraică veche.

Din epoca Renașterii bulgare, chiar înainte de restabilirea independenței  de stat, bulgarii au onorat ziua de 11 mai ca sărbătoare națională a culturii și educației.

Papa Ioan Paul al II-lea i-a declarat în 1980 pe Sf. Sf. Chiril și Metodiu ca patroni cerești ai Europei și cu enciclica „Slavorum Apostoli” a definit opera ca punte spirituală între tradițiile culturale și religioase ale Europei de Est și cea de Vest.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sfântul Sinod: Darurile lui Dumnezeu sunt nenumărate, dar Învierea este cel mai mare dintre ele

''Biruința lui Iisus Hristos asupra morții, întunericului și a puterii atotcuprinzătoare și distructive a răului, este punctul culminant, cea mai înaltă și categorică expresie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi și pentru întreaga creație'', se arată în..

publicat în 04.05.2024 la 18:00

Învierea lui Hristos răstoarnă ideile despre viață și moarte

Anticipat cu nerăbdare și sărbătorit cu mare solemnitate, Paștele este încununarea învățăturii lui Hristos. Pentru creștini, este promisiunea împlinită a victoriei asupra întunericului și a nemuririi sufletului uman. Cu speranța mântuirii de cele..

publicat în 04.05.2024 la 16:45

Este Sâmbăta Mare

Biserica Ortodoxă slăvește Sâmbăta Mare ca fiind cea mai binecuvântată zi a șaptea, când Cuvântul lui Dumnezeu se odihnește ca un mort în mormânt, dar în același timp salvează lumea. Culcat în mormânt, duhul lui Iisus Hristos se află în Hades pentru..

publicat în 04.05.2024 la 13:00