Parchetul Municipiului Sofia își exprimă dezacordul față de comentariile făcute până acum cu privire la explozia produsă lângă mașina procurorului genral Ivan Gheșev, întrucât procedurile din anchetă sunt în stadiu inițial și nu se poate ajunge la o concluzie definitivă despre ceea ce s-a întâmplat la 1 mai.
Instituția transmite că procurorii nu au permis persoanelor care nu aveau dreptul să se afle acolo la locul accidentului. De asemenea, procurorii nu au dispus efectuarea de acțiuni de investigație cu participarea unui expert în afara listei instanței competente. O echipă de trei procurori de la Tribunalul din Sofia conduce ancheta, potrivit unui comunicat emis de Parchet.
Conform unui ordin emis ieri, materialele din anchetă nu pot fi dezvăluite fără permisiunea procurorului de urmărire.
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria și Asociația Fabrica de Idei între orele 16:00 și 18:00 la Goethe Institute din Sofia. Discuția..
La Conferința anuală a comandantului Apărării, amiralul Emil Eftimov, se va prezenta astăzi "Analiza stării și pregătirii forțelor armate în 2024". Printre participanții la reuniune se va afla ministrul Apărării Atanas Zapryanov. Au fost invitați..
Temperaturile sunt așteptate să crească marți Marți, temperaturile minime în Bulgaria vor fi cuprinse între minus 5 și 0°C, în nord-est - până la minus 11°C. În Sofia, vor fi în jur de minus 3°C. Dimineața, ceața este posibilă în apropierea râurilor...
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria..
Temperaturile sunt așteptate să crească marți Marți, temperaturile minime în Bulgaria vor fi cuprinse între minus 5 și 0°C, în nord-est - până la minus..
Situația libertății în lume se deteriorează, iar autoritarismul este în creștere, potrivit clasamentului anual al organizației neguvernamentale „Freedom..