Universitatea "Sfântul Kliment Ohridski" din Sofia ocupă locul 952 din cele 20 531 de universități din lume cuprinse în clasamentul Centrului de clasificare a universităților din lume pentru anul 2023. Potrivit clasamentului, Universitatea din Sofia se află pe locul 366 în rândul instituțiilor de învățământ superior din Europa. Center for World University Rankings publică cel mai mare clasament academic al universităților din lume. În Bulgaria, Center for World University Rankings plasează Universitatea din Sofia pe primul loc la nivel național, în timp ce scorul său general în clasamentul mondial este de 70,7 din 100 posibile.
Primele trei locuri în clasament sunt ocupate de universitățile americane Harvard, Massachusetts Institute of Technology și Stanford, iar locurile 4 și 5 sunt ocupate de Cambridge și Oxford.
Dintre primele 1.000 de universități din lume, 15 sunt din țările balcanice, iar Universitatea din Sofia se află pe locul 14. Universitatea din Belgrad, care se află pe locul 362 în clasamentul mondial, conduce detașat. Printre primele 1.000 de universități, Turcia are 6 universități.
Metodologia The Center for World University Rankings include 7 indicatori, în 4 domenii , cum ar fi numărul de absolvenți de universitate care au obținut distincții academice majore, angajarea absolvenților ca manageri în marile companii; numărul de profesori cu distincții academice majore, publicații științifice și citări etc.
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..
Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..
Echipele de remediere a pagubelor și de stingere a incendiilor din Shumen au răspuns la 10 rapoarte de pagube din cauza vântului puternic, a anunțat Direcția Regională a Ministerului de Interne. De cele mai multe ori, rapoartele au fost de copaci căzuți..
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global..
Cea mai tânără bunică din Bulgaria are doar 28 de ani, a declarat pentru BNR doctorul Antonio Dushepeev, șeful Maternității de la Spitalul Universitar..