Într-o opinie difuzată de Agenția Bulgară de Presă BTA, Procurorul general interimar Borislav Sarafov a cerut neamestecul în sistemul de justiție și respectarea principiului separației puterilor. Apelul procurorului general interimar intervine în legătură cu declarațiile reprezentanților partidelor politice, care au condamnat aspru alegerea acestuia în funcția de procuror-general interimar, de către Colegiul procurorilor al Consiliului Suprem Judiciar. Formațiunea PP-DB i-a cerut chiar lui Sarafov să demisioneze imediat și a amenințat că dacă nu va face acest lucru, ministrul Justiției va întreprinde toate măsurile posibile pentru a revizui decizia Consiliului.
Ca răspuns, Sarafov subliniază în opinia sa, că o garanție pentru fundamentele unei societăți democratice este neamestecul puterilor legislative și executive în activitățile și funcționarea sistemului de justiție.
„Toți participanții la procesul politic, care îndeplinesc funcții de conducere de stat, în afara sistemului de justiție, trebuie să respecte cu strictețe spiritul și litera Constituției Republicii Bulgaria și să se abțină de la amestecul exprimat în influență directă sau sugestii care dăunează fundamentelor statul de drept. Apelurile la reforme în sistemul judiciar ar trebui puse în aplicare prin legislație și decizii în cadrul competențelor, pentru a restabili echilibrul distrus dintre autorități, în interesul societății”, a concluzionat Sarafov.
Mai devreme azi, vicepreședintele Ilyana Yotova a subliniat că numirea lui Sarafov este în întregime de competența justiției și a definit reacția „unuia dintre partide” ca „o încercare de a interveni în sistemul independent de justiție”./DG
Vorbind la Radioul Național Bulgar, ambasadorii Germaniei și Franței în Bulgaria, Irene Plank și Joël Meyer, au comentat situația actuală din Europa și viitoarele negocieri privind Ucraina. ”Aceasta este o reuniune informală. Aceasta nu este o reuniune..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron. Într-o declarație pentru BTA, aceasta a subliniat că astfel de întâlniri ar trebui să includă toți..
Aniversarea unui an de la moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny a fost marcată printr-o slujbă de comemorare în Catedrala Sfânta Nedelea din Sofia. Acesta a fost organizat de mișcarea „Pentru o Rusie liberă” - o asociație a imigranților ruși..
Abordarea crizelor cu care se confruntă UE necesită consolidarea competitivității globale a Europei și asigurarea securității, a declarat președintele..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron...
Aniversarea unui an de la moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny a fost marcată printr-o slujbă de comemorare în Catedrala Sfânta Nedelea din..