„Dacă procesele nu merg bine, voi demisiona, la fel ca o mare parte a miniștrilor care au intrat în acest guvern pentru a-și face treaba”, a declarat prim-ministrul academician Nikolay Denkov la Prima Conferință Anuală a Consiliului de Analiză Economică.
„Lucrările în Consiliul de Miniștri se desfășoară într-un spirit destul de constructiv. Discutăm totul cu calm si cu argumente. Problema este, mai degrabă, legată de implementarea programului legislativ în parlament. Mă voi alătura dezbaterilor dintre grupurile parlamentare, mă aștept să fie o întâlnire cât mai curând posibil”, a spus premierul.
„Un moment tensionat a apărut la procesul de numiri. Am explicat în ce constă acest proces - se caută consens, ceea ce îl încetinește. Dacă nu ar fi fost așa, aș fi numit cu mult timp în urmă toți vice-miniștrii și prefecții, pentru că pixul este la mine”, a mai spus Nikolay Denkov. /AI
Ambasada Bulgariei în Israel a anunțat pe pagina sa de Facebook că, din cauza situației din țară, a prelungirii stării de urgență și a instrucțiunilor emise de Forțele de Apărare ale Israelului, Serviciul Consular al Ambasadei din Tel Aviv suspendă..
Suntem îngrijorați de retorica tot mai dură a vecinilor noștri din Republica Macedonia de Nord, care demonstrează o înțelegere limitată a proceselor europene și, probabil, o încercare de a se eschiva de la responsabilitate, a declarat ministrul bulgar de..
În fața ambasadei Republicii Macedonia de Nord din Sofia a avut loc un protest în sprijinul președintelui clubului bulgar din Bitola, Ivan Mihailov, care a fost închis, și al lui Lupcio Gheorghievski, care a fost condamnat la un an de închisoare cu..