Vestita tradiție chineză a prins viață în cadrul primei ediții a Festivalului cu bărci-dragon din Bulgaria. Evenimentul care s-a desfășurat două zile în weekendul trecut, face parte din seria de inițiative ale programului „Vara culturii chineze în Bulgaria” (iunie-august).
Întrecerea plină de colorit a stârnit interesul publicului entuziast – peste 20 de echipaje de 10 sau 20 de vâslași s-au întrecut în competiția sincronizată de canotaj și viteză.
Evenimentul sportiv își propune să popularizeze acest sport în Bulgaria, întrucât în 2025, Bulgaria va găzdui Concursul Mondial al Cluburilor cu Bărci-dragon. Acesta va avea loc în Ruse, orașul - port la Dunăre, unde sunt așteptate să sosească peste 100 de echipaje și aproape 40.000 de fani din întreaga lume.
Cei care nu au participat în competiția sportivă au avut ocazia să se familiarizeze cu jocuri tradiționale chinezești, meșteșuguri, îmbrăcămintee și gastronomie - toate aceste demonstrații făcând parte din programul Festivalului cu bărci-dragon de pe lacul Pancharevo.
„Sperăm că fiecare eveniment din calendarul cultural din această vară va lăsa o amprentă unică asupra schimbului cultural dintre Bulgaria și China, va face ca inima fiecărui participant să bată sincronizat și va avea un ecou de neuitat”, au declarat organizatorii de la Ambasada Republicii Populare Chineze în Bulgaria și Centrul Cultural Chinez din Sofia.
Text: Eena Karkalanova
Foto: BGNES și Elena Karkalanova
Locuitorii din Sofia și oaspeții capitalei bulgare sunt „privilegiați" să aibă muntele la o aruncătură de băț de centrul orașului. În mai puțin de 30 de minute, cu telecabina "Simeonovo-Aleko" sau cu cele două telescaune "Vitoshko Lale 1" și "Vitoshko..
În plin sezon estival, cea mai dorită este vacanța pe malul mării, pentru care aproape orice familie din Bulgaria se străduiește să pună deoparte timp și bani. Litoralul bulgăresc al Mării Negre oferă diverse oportunități de recreere, activități..
Pentru încă o vară, în parcul "Lacul" are loc festivalul de sculpturi în nisip. În acest an, tema evenimentului este reprezentată de personaje din benzile desenate și filmele preferate. Unele dintreopere sunt personaje din seria Harry..