Guvernul a anunțat un al doilea pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în conformitate cu decizia parlamentară din 9 decembrie 2022. Lista aprobată este proporțională cu ajutorul din primul pachet alocat de guvernul interimar, fără a preciza conținutul acestuia. Furnizarea pachetului nu încalcă normele privind stocurile pentru forțele armate bulgare, a precizat guvernul.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Reznikov, a declarat pe Twitter că a vorbit la telefon cu omologul său bulgar, Todor Tagarev. Cei doi au discutat despre perspectivele de cooperare și despre lansarea de noi proiecte medicale. Ei au făcut un schimb de opinii înaintea summitului NATO de la Vilnius. Reznikov a mulțumit, de asemenea, Sofiei pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Președintele Rumen Radev: Europa poate face față provocărilor dacă își crește ambițiile Pe 9 și 10 aprilie 2025, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a participat la Forumul Economic Delphi din Grecia. Evenimentul reunește șefi de stat și de guvern,..
Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, Ivan Ivanov, să îl demită imediat pe președintele Consiliului de Administrație al Agenției pentru Infrastructură Rutieră, ing.Iordan Vâlcev. ”Motivele solicitării..
Președintele Rumen Radev va participa la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi, care va avea loc în Grecia în zilele de 9 și 10 aprilie. Evenimentul reunește șefi de stat și de guvern, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sectorului..
Comisarul european pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath, s-a aflat într-o vizită de lucru în..
Președintele Rumen Radev: Europa poate face față provocărilor dacă își crește ambițiile Pe 9 și 10 aprilie 2025, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a..
Președintele Rumen Radev va participa la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi, care va avea loc în Grecia în zilele de 9 și 10 aprilie...