Bulgaria trebuie să acorde prioritate reformării serviciilor sale de securitate și îndepărtării agenților susținuți de Moscova dacă speră să reușească în planurile sale ambițioase de eradicare a crimei organizate și a corupției. Asta a declarat Kiril Petkov, copreședinte al organizației Continuăm Schimbarea, într-un interviu acordat publicației "Politico". Primul pas este schimbarea legii astfel încât șefii serviciilor individuale să fie numiți de către parlament și nu de către președinte. Ca un al doilea pas, Petkov vrea să verifice toți angajații din aparatul de securitate prin "teste de integritate și etică". "Când am intrat în lupta împotriva corupției, nu am știut niciodată că vom lupta direct cu Moscova, dar se pare că este una și aceeași luptă", a declarat politicianul.
Președintele Rumen Radev, care împreună cu soția sa Desislava Radeva se află într-o vizită oficială în Vietnam, va fi întâmpinat cu o ceremonie la palatul prezidențial din Hanoi. Acolo, el va purta discuții cu șeful statului vietnamez Luong Cuong, iar..
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un președinte al Parlamentului a eșuat. Patru candidați au fost supuși la vot - Natalia Kiselova de la BSP..
Traficul camioanelor pe autostrada Marița către punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la frontiera bulgaro-turcă s-a normalizat. "Începând din această dimineață, nu mai există cozi de camioane care stau pe carosabil așteptând să treacă..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
Ambasadorii statelor membre ale UE au ajuns la un acord preliminar cu privire la proiectul de decizie de eliminare a controalelor la frontierele interne..
Deputații bulgari s-au reunit astăzi în plen pentru a șasea încercare de a alege un președinte, care s-a dovedit din nou fără succes Candidații Natalia..