Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Teatrul Naţional din Sofia poartă discuții de colaborare cu Teatrul Naţional din Timișoara

Foto: Teatrul Național Ivan Vazov

În cadrul unei vizite de două zile a directorului Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, la invitația directorului Teatrului Național Vasil Vassilev din Sofia, au fost discutate posibilitățile de colabare dintre cele două instituții de cultură, în realizarea de proiecte și găzduirea reciprocă de spectacole.

Ada Hausvater a participat pe 5 iulie la spectacolul  „Furtuna”, după care  s-a întâlnit cu regizorul Robert Wilson și i-a adresat lui Vassil Vassilev, o invitație de a găzdui spectacolul în Timișoara, care este anul acesta, Capitală Culturală Europeană.

Ada Hausvater a rămas  impresionată de sistemul mecanic al scenei mari a Naționalului din Sofia, realizată de compania Krupp-Mann, înființată în 1923. Ea a spus că atât clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Timișoara, precum și cea a Teatrului Național din Sofia, au fost proiectate de arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer. / MI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vară regală la Balcic - expoziție dedicată Reginei Maria

După aproape două luni de "Vara regală la Balcic", proiectul propus de Asociația Culturală Română DAR Development, care marchează centenarul construirii reședinței de vară a Reginei Maria în Palatul Balcic, este aproape de final. După expoziția de..

publicat în 21.06.2024 la 10:30

La Brăila au început festivitățile prilejuite de aniversarea a 155 de ani de la înființarea Academiei Bulgare de Științe

Începutul festivităților prilejuite de cea de-a 155-a aniversare a Academiei Bulgare de Științe a fost dat astăzi în municipiul Brăila, de către președintele Academiei Bulgare de Științe, Acad. Iulian Revalski și participanții la cea de-a 19-a Întâlnire..

publicat în 18.06.2024 la 15:15
Fotografie ilustrativă

Reparațiile la podul Giurgiu-Ruse încep în iulie

Reparațiile preconizate pentru doi ani, la Podul Giurgiu-Ruse sunt așteptate în luna iulie, a anunțat Ministerul Turismului.  Intențiile inițiale erau de a le demara în toamnă, după sezonul turistic de vară, dar din cauza stării critice a podului..

publicat în 18.06.2024 la 10:15