Traseul național Pleven-Karlovo începe, pentru a 29-a oară, în ajunul zilei de naștere a eroului național al Bulgariei, Vasil Levski, Apostolul Libertății.
250 de participanți, cu vârste cuprinse între 3 și 77 de ani, vor lua parte la acesta, urmând 7 itinerarii diferite. Cu toții vor ajunge la Karlovo, orașul în care s-a născut Vasil Levski, pe 18 iulie, când vor avea loc festivități pentru a marca 186 de ani de la nașterea sa.
Ministrul de externe Gheorg Gheorghiev a purtat discuții cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Aceștia s-au întâlnit în marja reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la Bruxelles. Gheorghiev și Rubio au discutat despre parteneriatul strategic..
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se află în vizită oficială la Sofia Printr-o ceremonie oficială în Piața Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, președintele Rumen Radev l-a întâmpinat pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care se află într-o..
Primul vot de neîncredere în guvernul lui Rosen Jeliazkov a fost, cum era de așteptat, fără succes. 150 de deputați au respins votul înaintat de grupurile parlamentare Renaștere, Sabie și Măreție cu privire la eșecul în politica externă. 54 de deputați..
Președintele Republicii Democratice Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, se află într-o vizită de lucru în Bulgaria. Aceasta este prima vizită bilaterală de..
Președintele Rumen Radev se va întâlni astăzi cu președintele Republicii Democratice Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, care se află într-o vizită de lucru..
Situația politică trebuie să ne ofere posibilitatea de a începe să lucrăm cu compatrioții noștri din afara țării care au identitate și cetățenie bulgară,..