Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele Radev condamnă discursul instigator la ură, xenofobia și antisemitismul

Foto: BTA

"Este inacceptabil ca diferențele politice să conducă la discursuri de ură, insulte etnice, xenofobie sau antisemitism", a declarat președintele Rumen Radev într-o declarație pentru presă.

Ieri, Organizația Evreilor din Bulgaria "Shalom" și-a exprimat și ea îngrijorarea față de escaladarea discursului instigator la ură și a manifestărilor antisemite în această țară, făcând apel la instituții să nu rămână inactive în fața acestor fenomene.

"Toleranța și respectul reciproc fac parte din tradițiile societății bulgare de secole și au rezistat chiar și în cei mai întunecați ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, când Bulgaria și-a salvat comunitatea evreiască și nu a permis ca niciunul dintre cetățenii săi de origine evreiască să fie deportat în lagărele morții", a reamintit șeful statului. Prin urmare, în opinia sa, este de datoria fiecărui cetățean, organizație neguvernamentală și forță politică să respecte valorile și să susțină tradițiile de toleranță ale poporului bulgar.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

PP-DB repsinge posibilitatea ca Boyko Borissov să devină premier

„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.” Așa au răspuns cei de la „Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată, propunerii liderului GERB,..

publicat în 26.11.2024 la 08:30
Boiko Borisov

GERB spune că va purta negocieri privind formarea unui cabinet doar cu participarea liderilor de partid

”Vor avea loc negocieri cu participarea liderilor de partid numai dacă acestea sunt pentru formarea unei majorități guvernamentale și a unui guvern stabil”, a declarat partidul GERB în cadrul unei ședințe de informare după o reuniune a comisiei executive..

publicat în 25.11.2024 la 16:30
Desislava Radeva și Rumen Radev în Vietnam

Rumen Radev se va întâlni cu conducerea de stat și politică din Vietnam

Președintele Rumen Radev, care împreună cu soția sa Desislava Radeva se află într-o vizită oficială în Vietnam, va fi întâmpinat cu o ceremonie la palatul prezidențial din Hanoi. Acolo, el va purta discuții cu șeful statului vietnamez Luong Cuong, iar..

publicat în 25.11.2024 la 08:30