Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Vrem să rebranduim Bulgaria ca un loc bun de business

Ministrul Milena Stoiceva
Foto: Stop-cadru, bTV

”Rebranding pentru Bulgaria ca  loc pentru creare de inovații de înaltă tehnologie și unde se poate face business bun, care să fie atractiv pentru investitori”, a declarat pentru Radioul Național, Milena Stoiceva, ministrul de resort. Aceasta va fi o prioritate pentru activitatea Ministerului Inovării și Creșterii.

Potrivit acesteia, se lucrează la o strategie de consolidare a rolului Băncii Bulgare de Dezvoltare ca bancă care susține pentru întreprinderile mici și mijlocii. Stoiceva a mai subliniat că acordul financiar de 175 de milioane de euro semnat între Banca Europeană de Investiții și Banca Bulgară de Dezvoltare va sprijini companiile afectate de întreruperile lanțului de aprovizionare și de prețurile ridicate la alimente și energie din cauza războiului din Ucraina.

Banca Bulgară de Dezvoltare este o instituție de credit, deținută 100% de statul bulgar. A fost înființată în 1999 ca bancă cu rol de susținere, cu accent principal pe sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Minerii ies în stradă pentru a protesta împotriva noii taxe miniere de 15%

Sute de mineri au protestat în fața Consiliului de Miniștri, în timp ce în interior a avut loc o reuniune extraordinară a Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită. Protestul este împotriva impozitului de 15% pe resursele subterane planificat din..

publicat în 11.12.2024 la 16:15

TASS: nu se pune problema opririi tranzitului gazelor naturale rusești prin Bulgaria

Nu se pune problema opririi tranzitului de gaze naturale din Rusia prin Bulgaria, a scris agenția rusă de știri de stat TASS după ce ministrul bulgar al Еnergiei, Vladimir Malinov, a avertizat că Bulgartransgas ar putea opri transportul către Serbia și..

publicat în 11.12.2024 la 09:45

O conferință online discută posibilitățile de furnizare a gazului bulgăresc către Moldova

O conferință online discută posibilitățile de furnizare a gazului bulgăresc către Moldova Camera de Comerț și Industrie bulgaro-moldovenească a organizat o întâlnire cu specialiști de top din sectorul energetic al Bulgariei și Moldovei.Conferința..

publicat în 10.12.2024 la 17:45