"Dezbaterea despre ce ar trebui să fie o sărbătoare națională durează de mult timp. Pentru toată lumea, 24 mai este cea mai organică, cea mai bulgărească sărbătoare. Faptul că sfinții frați Chiril și Metodiu și ucenicii lor au contribuit la istoria culturală și spirituală europeană este foarte important în perioada în care trăim", a declarat ministrul justiției, Atanas Slavov, pentru BPR. După ce "Continuăm schimbărea - Bulgaria democratică" a cerut ca 24 mai să fie inclusă în Constituție ca sărbătoare națională, Slavov a comentat că "introducem, ca să spunem așa, doctrina națională a țării ca parte a Constituției. Recunoaștem la nivel constituțional ceea ce noi toți, ca bulgari, știm încă din primii ani de socializare. Este important ca aceste valori să fie aduse la nivel constituțional", a precizat Slavov.
Partidul DPS-Un Nou Început al lui Delian Peevski dorește investigarea activităților lui Soros în Bulgaria Deputații din partidul DPS-Un Nou Început al lui Delian Peevski au propus formarea unei comisii ad hoc de anchetă pentru a investiga faptele și..
Contractul cu compania energetică de stat turcă BOTAŞ a împovărat deja Bulgargaz cu peste 600 de milioane de leva (300 de milioane de euro), sumă pe care compania nu o poate rambursa, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la un forum pe tema energiei..
Echipa națională de volei a Bulgariei a fost întâmpinată cu covor roșu și gardă de onoare la Aeroportul Vasil Levski din Sofia. Duminică, echipa națională a Bulgariei, condusă de antrenorul principal Gianlorenzo Blengini, a câștigat medaliile de argint..
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere...
„În Bulgaria există grupuri de diversiune care efectuează atacuri hibride și care fac parte din viața politică a țării, acționând prin dezinformare” ,..
Mașinile Serviciului Național de Protecție nu vor mai fi la dispoziția administrației instituției prezidențiale, au decis deputații, a informat reporterul..