Prim-ministrul Nikolai Denkov a dat o săptămână ministrului Justiției, ministrului de Interne, ministrului Afacerilor Sociale și ministrului Educației pentru a revizui problemele din legislație și a propune măsuri pentru a reduce agresivitatea în societate.
Ocazia este indignarea publică față de atitudinea manifestată de instituții în cazul unei fete de 18 ani, care a fost abuzată și tăiată de mai multe ori cu un cuțit în Stara Zagora. "Fac apel la sistemul de justiție - procurori și judecători, să-și folosească puterile pentru a proteja victimele, nu agresorii. Oamenii vor dreptate, nu apatie și indiferență față de durerea umană", a declarat premierul la începutul ședinței de guvern. De asemenea, el le-a cerut parlamentarilor să adopte legi care să protejeze victimele și să nu lase portițe de scăpare pentru abuzatori.
Mașinile Serviciului Național de Protecție nu vor mai fi la dispoziția administrației instituției prezidențiale, au decis deputații, a informat reporterul BNR Daniel Inkov. Aceasta nu se aplică mașinilor folosite de șeful statului, soția sa și..
Consiliul de Miniștri a aprobat amendamentele la Acordul dintre Bulgaria și Macedonia de Nord privind pregătirea, construcția și exploatarea unui tunel feroviar transfrontalier. ”În urma corespondenței, au fost primite note din partea Macedoniei de Nord,..
Atena este sub presiune să vândă avioane de luptă care ar urma să fie livrate Ucrainei Grecia este reticentă în a furniza echipament militar de înaltă tehnologie care ar putea fi utilizat împotriva Rusiei, relatează corespondenta BNR în..
Mașinile Serviciului Național de Protecție nu vor mai fi la dispoziția administrației instituției prezidențiale, au decis deputații, a informat reporterul..
Consiliul de Miniștri a aprobat amendamentele la Acordul dintre Bulgaria și Macedonia de Nord privind pregătirea, construcția și exploatarea unui tunel..