"Bansko Jazz Festival" - unul dintre cele mai emblematice forumuri de jazz din țară - va avea cea de-a 26-a ediție consecutivă în perioada 5-12 august.
Programul festivalului pare să se potrivească gusturilor tuturor fanilor de jazz, oferind de la jazz clasic până la jazz contemporan. În cadrul concertelor vor fi prezenți o varietate de artiști care vor concerta pe scene în aer liber în diferite părți ale orașului montan.
Pe tot parcursul zilei, iubitorii de jazz pot alege între Young Talent Stage, Jazz Academy, masterclass-uri și ateliere cu artiști de talie mondială. Seara, pe scena principală din centrul orașului, vor avea loc spectacole susținute atât de artiști internaționali (Frank Gambali și orchestra sa all-star - Australia, Ari Erev Trio - Israel și mulți alții din diferite țări și continente), cât și de artiști locali. Printre aceștia, alături de nume consacrate, precum cele ale Cameliei Todorova, JP3, Miroslava Kațarova și alții, vor fi și nume noi, cum ar fi cel al formației PostBalkanTon.
Cei cinci muzicieni ai formației (Zariya Kantargieva - voce, Aleks Nușev - bas și producător muzical, Svetoslav Milanov - pian și aranjament, Ivan Iordanov - saxofon și Ivan Țenov - tobe) sunt uniți de dragostea pentru swing, dar și pentru muzica pop și rock veche bulgară. Așa s-au născut versiunile lor ale melodiilor bulgărești preferate din toate timpurile - energizante, dansabile, pline de good vibes.
În 2022, au lansat primul lor album "Șturche" (Greier), numit după un hit din 1982 al lui Lili Ivanova, cu muzică de Naiden Andreev și versuri de Damian Damianov.
În cântecul zilei de astăzi, vă prezentăm interpretarea lor a piesei.
Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a refuzat să supună votului în sala de plen proiectul Acordului cu Ucraina privind cooperarea în domeniul securității pe o perioadă de 10 ani. Ea a spus că este un acord care ține de competența..
Grupul parlamentar al DPS - Un Nou Început a depus la Parlament un proiect de rezoluție pentru semnarea unui acord în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina. Acesta îi dă mandat premierului interimar Dimitar Glavcev să semneze documentul în..
GERB nu va sprijini bugetul în niciuna dintre părțile sale, a declarat liderul GERB Boiko Borisov reporterilor în parlament. Legea care obligă Ministerul de Finanțe să stabilească un deficit de 3% trebuie să fie abrogată, a spus el, sau, în paralel cu..