Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un bulgar din Bosilegrad a fost oprit de autoritățile sârbe de frontieră pentru că ducea cărți

Foto: BGNES

Timp de 4 ore, autoritățile sârbe de la punctul de trecere a frontierei "Oltomanți"-"Ribarți" nu i-au permis bulgarului Alexander Dimitrov din Bosilegrad să intre în Serbia. Motivul este că acesta avea asupra sa cărți în limba bulgară.

Este vorba de trei exemplare din "Soarta bulgarilor în ținuturile de vest", autorul cărții fiind fostul consul al Bulgariei la Nis, Edvin Sugarev. "Nu încalc legea și autoritățile nu au absolut niciun motiv să mă deranjeze", a declarat Dimitrov pentru BTA, el fiind și colaborator al agenției din Bosilegrad. Potrivit normelor sârbești, se pot trece prin vamă până la 3 cărți cu același titlu. "Am vorbit cu consulul Bulgariei la Nis, Dimitar Țanev. El m-a susținut și mi-a promis că va vorbi cu autoritățile", a precizat Dimitrov.

Incidentul a avut loc în ajunul vizitei de lucru la Bosilegrad a șefului de cooperare în cadrul Delegației Comisiei Europene în Serbia, Nicola Bertolini. Pe 10 august, Bertolini se întâlnește cu autoritățile locale pentru a discuta despre proiecte în domeniul social.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Viitorul guvern al lui Rosen Zhelyazkov va fi tripartit

Președintele Rumen Radev i-a predat mandatul de formare a guvernului lui Rosen Zhelyazkov, care a fost nominalizat de formațiunea GERB- SDS, în funcția de prim-ministru. Acesta i-a înmânat președintelui mapa cu mandatul complet, structura și componența..

publicat în 16.01.2025 la 08:45

Există o majoritate parlamentară pentru formarea unui guvern de coaliție

Grupul parlamentar „Democrație, Drepturi și Libertăți” - DPS va susține un guvern format din GERB-SDS, BSP-Stânga Unită și „Există un astfel de popor” la votul din Adunarea Națională, în vederea formării unei majorități parlamentare.  Cu câteva ore..

publicat în 15.01.2025 la 11:00

Comisia juridică a Parlamentului votează pentru suspendarea procedurii de alegere a Procurorului General

În unanimitate, după intrarea în vigoare a amendamentelor la Legea privind sistemul judiciar, Comisia juridică din Parlament a obligat Consiliul Superior judiciar să suspende procedura de alegere a procurorului general, programată pentru 16 ianuarie, cu..

publicat în 15.01.2025 la 09:00