Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Ministrul bulgar al apărării de la Toledo: Bulgaria poate ajuta Ucraina prin pregătirea personalului de la sol pentru F-16

Todor Tagerv (în mijloc) în Toledo
Foto: Ministerul bulgar al apărării

Bulgaria împărtășește pe deplin punctul de vedere privind necesitatea unor angajamente pe termen lung ale Uniunii Europene pentru a sprijini Ucraina, ceea ce ar contribui la securitatea sa și ar garanta un viitor european liber și democratic pentru această țară. Acest lucru a fost declarat de ministrul apărării, Todor Tagarev, în timpul unei reuniuni informale a miniștrilor apărării din UE, care a avut loc la Toledo, în Spania, informează Ministerul Apărării.

"În contextul agresiunii rusești în curs de desfășurare împotriva Ucrainei, complicat de comportamentul din ce în ce mai provocator al Rusiei, inclusiv în apropierea granițelor NATO și mai ales în regiunea Mării Negre, un element important al acestui sprijin ar trebui să rămână furnizarea de asistență militară și instruirea forțelor armate atât timp cât va fi necesar", a declarat ministrul Tagarev.

Ministrul a mai spus că Bulgaria are în vedere extinderea contribuției sale la Misiunea europeană de sprijinire a Ucrainei (EUMAM), concentrându-se pe formarea paramedicilor militari, precum și contribuția la formarea personalului de la sol pentru utilizarea avioanelor de luptă F-16.

Tagarev și-a exprimat încrederea că noile reglementări europene în sprijinul producției de muniții și al achizițiilor comune contribuie în mod semnificativ la depășirea lacunelor urgente și critice în materie de capacități de apărare.

Șeful Ministerului Apărării a cerut un răspuns unificat și coordonat la acțiunile hibride agresive întreprinse de Rusia, precum și eliminarea divizării statului în membri și nemembri Schengen, pe care Kremlinul o folosește în mod regulat pentru a introduce tensiuni în UE.

De asemenea, el a informat sesiunea cu privire la recenta sa întâlnire cu ministrul ucrainean al apărării Oleksiy Reznikov și la decizia Bulgariei de a furniza 100 de transportoare blindate pentru trupe și piese de schimb pentru forțele armate ucrainene.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După discuțiile dintre GERB-SDS și BSP-Stânga Unită: Este nevoie de un guvern regulat cu mandat deplin

Negocierile pentru formarea unui guvern între viitorul deținător al mandatului GERB-SDS și partidele parlamentare continuă.Astăzi, GERB-SDS s-a așezat la masa negocierilor cu reprezentanții BSP - Stânga Unită. Echipele de negociere ale celor două..

publicat în 17.12.2024 la 17:00

Negocierile pentru formarea unui guvern îi dau speranțe vicepreședintelui Iotova

Vicepreședintele Iliana Iotova a declarat la Pernik că este optimistă cu privire la formarea unui cabinet obișnuit. „Discuțiile de ieri m-au umplut de speranță pentru că simplul fapt că ele vor continua și astăzi înseamnă că există loc pentru discuții și..

publicat în 17.12.2024 la 15:30
Ivan Kondov

Bulgaria sprijină pozițiile UE privind Ucraina și evenimentele din Siria

Ministrul de externe Ivan Kondov participă la reuniunea ordinară a Consiliului Afaceri Externe al UE de la Bruxelles, informează BTA. Aceasta a fost prima reuniune sub președinția noului Comisar european pentru politică externă și de securitate, Kaya..

publicat în 17.12.2024 la 12:30