Fiind un oraș cu o istorie de peste 8.000 de ani, Sofia are secretele sale, chiar și pentru oamenii ale căror familii locuiesc acolo de generații întregi. "În Sofia, timpul trece după propriile reguli, iar pentru a surprinde orașul într-o fotografie, trebuie să îl cunoști", spune fotograful Ivan Șișiev, autorul unui nou album de bun gust, "Sketches of Sofia: 24 de ore în oraș".
Radio Bulgaria a stat de vorbă cu el despre frumusețea orașului, ascunsă în cele mai mici detalii din viața noastră de zi cu zi, frumusețe pe care de multe ori o luăm ca atare. Dacă ne imaginăm Sofia ca pe o femeie, cu o față frumoasă, dar și cu o față urâtă, asta ne-ar putea ajuta să ajungem la chintesența orașului:
"Fața frumoasă a Sofiei este Muntele Vitoșa, pentru că nu s-a schimbat aproape deloc. Ceea ce face ca orașul să fie excepțional este faptul că este atât de verde. De fiecare dată, mă gândesc că Sofia are ochii verzi, nasul roman, părul șaten, cu o măsură de frumusețe balcanică", a declarat Ivan Șișiev într-un interviu pentru Radio Bulgaria. "Partea ei urâtă sunt cartierele pustii - fac parte din oraș și nu le putem evita, dar dacă ar fi reparate s-ar putea transforma în ceva elegant. Sofia poate lua ca model unele orașe din Europa, chiar din Balcani, unde municipalitățile ajută proprietarii sârguincioși să păstreze în stare bună clădirile în care locuiesc și îi amendează pe cei care nu o fac. Cu toții trăim în acest oraș și nu putem da vina pe altcineva dacă fațada clădirii tale este în stare proastă, dacă intrarea este murdară."
Și, deși încearcă să arate și să vorbească despre părțile frumoase ale capitalei, Ivan este familiarizat și cu latura sa neatractivă, și cu multitudinea de probleme care nu vor dispărea cu o simplă mișcare de baghetă magică:
"Undeva în carte am scris că Sofia este un oraș al clădirilor neîmplinite și al reparațiilor îndeplinite. Dar asta e valabil și pentru orașul de acum 70-80 de ani, când orașul era călcat în picioare, în zilele noastre îmbunătățirea, față de vremurile trecute, este la vedere. Voi da ca exemplu Piața Femeilor. Dacă ne întoarcem în anii 1920, vom vedea că era un centru comercial. Și, dintr-o dată, fermierii care veneau aici pentru a-și vinde marfa au decis să cumpere un loc pe care să ridice o clădire, pentru a-și vinde produsele, dar și pentru a locui. După 1944 (lovitura de stat comunistă din Bulgaria - n.r.) au venit oameni care au început să închirieze camere pentru o perioadă scurtă de timp. Iar faptul că nu stăteau mult timp acolo însemna că nu reparau apartamentul și clădirea, nu vedeau rostul. Și astfel, în următorii 50 de ani, timpul și-a lăsat amprenta foarte vizibilă asupra acestei zone. În prezent, însă, există mulți oameni care închiriază apartamente acolo, dar care acum vor să schimbe mediul în care trăiesc. Suntem atât de suspicioși dacă un străin vine să locuiască aici, mai ales din Est, dar atât de mulți dintre ei au reparat atât de multe lucruri pe care nu le-am păstrat în stare bună timp de 80 de ani."
Pe lângă fotografiile superbe, unele dintre ele realizate special pentru album, "Schițe din Sofia: 24 de ore în oraș" are o prefață scrisă de scriitorul bulgar care a câștigat premiul internațional Booker - Gheorghi Gospodinov:
"Îl cunosc pe Gheorghi de câțiva ani și am vorbit despre această prefață cu mult înainte de premiul Booker", spune Ivan. "Este o prefață destul de scurtă și foarte specifică. Vorbește despre adăposturile și spațiile sale temporale din oraș și prezintă Sofia ca pe un loc plin de multe elemente, mici detalii și mici povești care fac din oraș ceea ce este."
Fotografiile sunt oferite de Ivan Șișiev
Relațiile bilaterale dintre Bulgaria și Argentina au primit un nou impuls de dezvoltare în urma vizitei unei delegații argentiniene din provincia Chaco în Bulgaria la începutul lunii noiembrie. Oficiali de rang înalt din administrația provinciei..
Ambasada Franței și Institutul Cultural Francez au reunit oameni de știință pentru a prezenta experiența lor și provocările științifice din Antarctica, precum și lupta împotriva schimbărilor climatice.Partenerii evenimentului au fost Institutul Polar..
Dacă vor exista negocieri pentru formarea unui guvern va deveni clar după alegerea președintelui Adunării Naționale. Parlamentarismul cere ca președintele să fie membru GERB și nu vom face compromisuri, a declarat liderul GERB Boiko Borisov într-o..
Ambasada Franței și Institutul Cultural Francez au reunit oameni de știință pentru a prezenta experiența lor și provocările științifice din Antarctica,..
Dacă vor exista negocieri pentru formarea unui guvern va deveni clar după alegerea președintelui Adunării Naționale. Parlamentarismul cere ca președintele..
Peste o treime din cazurile de pestă porcină africană din Europa au fost înregistrate în Bulgaria, a declarat Asociația crescătorilor de porcine. În..