Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

GERB nu va susține modificări ale sărbătorilor naționale din Bulgaria

Parlamentarii vor să verifice actul de proprietate al Bisericii Ruse din Sofia

Foto: BGNES

Partidul GERB nu va susține schimbarea sărbătorii naționale a Bulgariei de la 3 martie la 24 mai. Aceasta nu va fi în Constituție, a comentat în parlament liderul GERB, Boiko Borisov. "Și nu pentru că nu suntem în favoarea zilei de 24 mai, dar sărbătorile din Bulgaria nu ar trebui să fie contestate, pentru că atât 3 martie, cât și 24 mai, de asemenea Ziua Unificării, sunt sărbători extrem de luminoase pentru a deveni un motiv de ceartă, discordie sau politică", a explicat Borisov. 

"Prioritățile fără de care sesiunea parlamentară nu se poate încheia sunt Constituția și două sau trei legi din cadrul Planului de redresare și sustenabilitate", a adăugat Borisov.

Deputații Boiko Borisov, Kiril Petkov, Delian Peevski și Ivailo Mirchev au depus o cerere pentru ca procuratura să verifice proprietatea bisericii rusești Sfântul Nikolai din Sofia, a informat centrul de presă al parlamentului. În 1997, notarul Ivan Dahterov a eliberat ambasadei ruse un act notarial de proprietate asupra templului, pe baza unui act de proprietate a terenului de serbare din 1898. Însă templul a fost construit în 1914. În aceste circumstanțe false, actul notarial este fals, susțin petiționarii.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Aeroporturile internaționale din Bulgaria vor fi dotate cu sisteme antidrone

Toate aeroporturile internaționale din Bulgaria vor fi echipate cu sisteme anti-drone. Acest lucru a fost convenit de vicepremierul și ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Grozdan Karagiov, și reprezentanții aeroporturilor din Sofia, Varna,..

publicat în 11.02.2025 la 20:00

Rada ucraineană autorizează achiziționarea de reactoare nucleare construite în Rusia și deținute de bulgari

Rada ucraineană a aprobat astăzi achiziționarea a două reactoare din Bulgaria pentru extinderea centralei nucleare Khmelnitsky, a anunțat presa bulgară. Reactoarele, pe care Bulgaria le-a cumpărat din Rusia în 2015 pentru centrala nucleară neterminată..

publicat în 11.02.2025 la 18:30
Ludmila Petkova

DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți se opun numirii Ludmilei Petkova director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice

Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..

publicat în 11.02.2025 la 17:00