Întârzierea schimbărilor în sistemul de justiție și în sectorul energetic în conformitate cu Planul de redresare, reziliență și tranziție justă la decarbonizare pune Bulgaria în pericol de a pierde 700 de milioane de euro, a avertizat premierul Nikolai Denkov.
Planul de tranziție teritorială a regiunilor carbonifere ar trebui să fie adoptat de guvern până la 29 septembrie, a declarat premierul. Dl Denkov a salutat-o în cadrul Consiliului de Miniștri pe comisarul pentru inovare, Iliana Ivanova. Bulgaria este singurul stat membru al UE care nu și-a prezentat planurile teritoriale, a subliniat dna Ivanova. "100 de milioane de euro sunt aproape pierdute. Alte 800 de milioane sunt în discuție dacă acest lucru nu se face în timp util", a spus Ivanova.
Adresându-se protestatarilor din Radnevo împotriva unui plan de tranziție echitabil propus pentru regiunile carbonifere, primarul din Stara Zagora, Jivko Todorov, a declarat că "acest plan va crea șomaj, haos și probleme". "Planul este formal, nu are indicatori privind numărul de locuri de muncă ce vor fi create, nici o justificare financiară, ce proiecte vor fi finanțate și la ce valoare", a declarat Todorov
Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a informat Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană că lansează o anchetă administrativă..
Copreședintele Continuăm Schimbarea Kiril Petkov este acuzat de amenințări la adresa fostului ministru al e-guvernării Alexander Iolovski, în legătură cu procedurile de achiziții publice. Acestuia i-a fost impusă o cauțiune de 5.000 de euro, dar va..
Protestele din Turcia continuă după arestarea primarului din Istanbul Protestele în masă din Turcia nu s-au potolit de la arestarea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, pe 19 martie 2025. Aproape 1.900 de persoane au fost reținute pentru..
La începutul dineului solemn Iftar, organizat în onoarea ambasadorilor țărilor arabe acreditați la Sofia, ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev a..
Guvernul bulgar nu va interveni în scandalul cu procurorul european bulgar Teodora Gheorghieva. Vorbind la Radioul Național Bulgar din Gorna..
În următoarele 24 de ore, în țară va predomina vremea noroasă. Întreruperi temporare ale înnorării vor avea loc mai ales în orele dinaintea prânzului. În..