Salariul minim net în Bulgaria din 2026 va fi de 970 de leva (467 de euro), iar salariul minim brut va fi de 1287 de leva (620 de euro). Acesta va fi cel mai mic din întreaga UE. Acest lucru a fost declarat pentru bTV de Plamen Dimitrov, președintele..
Șapte copii refugiați neînsoțiți din Siria, cazați în cartierul „Ovcha Kupel” din Sofia, pozează în fața obiectivului Mihaelei Vacheva pentru expoziția foto „Ceea ce păstrez”, anunță BTA. „Prin fotografiile lor, ei își afirmă vocea, puterea și demnitatea..
În urma inundațiilor provocate de ploile torențiale din ultimele zile, Bulgaria a demarat procedurile pentru a solicita sprijin financiar din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne, după o întâlnire între..
Alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie 2025 au marcat o victorie decisivă pentru Partidul Acțiunea și Solidaritatea (PAS), aflat..
După inundațiile puternice de pe litoralul sudic al Mării Negre, situația se normalizează treptat. Noaptea trecută a fost liniștită, cu ploi slabe,..
Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu vehemență actele de vandalism împotriva sinagogii din Varna și a Monumentului Recunoștinței din Burgas, care..