Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Ziua Națională a Iluminiștilor

Radio Bulgaria - cu premiu din partea Uniunii Scriitorilor Bulgari

Foto: Uniunea Scriitorilor Bulgari

Cu ocazia zilei de 1 noiembrie - Ziua Iluminiștilor Naționali, cea mai veche organizație de scriitori din Europa - Uniunea Scriitorilor Bulgari - a onorat nouă scriitori bulgari - Todor Kostadinov, Kostadin Zlatkov, Borislav Gerontiev, Ekaterina Dancheva, Georgi Yanev, Katerina Kiryanova, Theo Bukovsky, Dimitar Shumnaliev, Stoika Marinovska. 
"Acum, când trăim într-o perioadă aproape la fel de înfricoșătoare pentru Bulgaria ca cea în care a trăit Paisii Hilendarski, poate că suntem dintre cei care ar trebui să ne ridicăm și să apărăm granițele spirituale ale Bulgariei. Iar aceste granițe spirituale depășesc cu mult granițele fizice ale țării noastre" - a subliniat în fața laureaților președintele Uniunii Scriitorilor Bulgari, Boyan Angelov.
Pentru activitatea depusă în sprijinul literaturii bulgare contemporane, au fost acordate diplome de onoare lui Tsenko Minkin - președintele Uniunii Compozitorilor Bulgari, Kiril Valchev - directorul general al BTA și Krasimir Martinov - redactor-șef al Radio Bulgaria.
"În ziua de astăzi, să ne dorim unii altora o mai mare conștientizare a nevoilor și importanței cuvântului și а celor care le scriu, pentru dezvoltarea societății noastre. Iar noi vom continua să facem cunoscută munca dumneavoastră oamenilor din țara noastră și din întreaga lume prin intermediul mijloacelor de comunicare radiofonică" - a declarat Krassimir Martinov și a mulțumit pentru înalta onoare pe care Uniunea Scriitorilor Bulgari o acordă echipei  Radio Bulgaria.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria face parte din Bienala Homo Faber de la Veneția pentru creație artistică și artizanat contemporan

Cultura și tradiția bulgară, până de curând exotice pentru restul lumii, devin treptat parte a culturii mondiale a secolului XXI - odată cu participarea țării la Homo Faber, cel mai mare forum al artei creative și al meșteșugurilor contemporane...

publicat în 17.09.2024 la 11:00

Festivalul "Eu sunt Sofia" va lua startul în capitala Bulgariei

"Eu sunt Sofia" - acesta este numele noului festival orășenesc de arte și emoții, care va avea loc în perioada 17-23 septembrie în spațiul din fața Palatului Național al Culturii din centrul capitalei bulgare. Acesta face parte din programul "Sofia..

publicat în 17.09.2024 la 08:30

Ansambluri folclorice, bucătari și meșteșugari din Bulgaria, Serbia și Grecia la un festival în Sozopol

Peste 10 ansambluri folclorice, bucătari și meșteșugari din Bulgaria, Serbia și Grecia se vor reuni la festivalul Balkantea din Sozopol, care va avea loc între 16 și 18 septembrie.   Evenimentul va fi deschis de primarul orașului Sozopol, Tihomir..

publicat în 16.09.2024 la 08:30