Memoria soldaților bulgari, germani, francezi și români căzuți în Primul Război Mondial a fost cinstită printr-o ceremonie oficială la București. Ambasadorii Bulgariei, Radko Vlaicov, Germaniei, Per Gebauer, și Franței, Nicolas Varneri, au depus împreună coroane de flori la monumentele soldaților căzuți la datorie din cimitirele Pro Patria și Bellu. De asemenea, au fost depuse coroane de flori din partea președintelui și Guvernului României, a primarului general al Municipiului București, a Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Apărării, a ambasadelor Ungariei, Italiei, Marii Britanii, Poloniei, Austriei, Republicii Moldova. De asemenea, au adus un omagiu cu flori la datină și Divizia Multinațională Sud-Est, Forțele Integrate NATO, Forumul Democrat al Germanilor din România, Federația Comunităților Evreiești din România, Federația Comunității Bulgare din România. La comemorarea Zilei Armistițiului din Primul Război Mondial au participat și elevi și profesori de la școlile și liceele germane din capitala României.
"Este pentru a doua oară când particip la această ceremonie, dar anul acesta este deosebit de special pentru mine pentru că Bulgaria este gazda ei", s-a adresat ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaicov, invitaților. El a subliniat că, din păcate, căminul european a fost spulberat de invazia brutală și totală a Rusiei în Ucraina. Diplomatul a remarcat responsabilitatea pe care Bulgaria și România o au în Marea Neagră alături de Germania, Franța și alți aliați din NATO.
Împreună cu premierul Rosen Jeliazkov am discutat despre planul UE pentru o nouă strategie la Marea Neagră, pe care Comisia Europeană o va prezenta în curând, a anunțat comisarul european pentru extindere Marta Kos, care efectuează o vizită oficială la..
Locuitorii și oaspeții Sofiei vor avea ocazia să facă cunoștință cu oamenii de știință bulgari care au lucrat în Antarctica și cu rolul lor semnificativ în explorarea acesteia. Expoziția „Oamenii Antarcticii - Grija pentru Pământ” poate fi văzută pe..
Consiliul de Miniștri a adoptat și a înaintat Parlamentului spre dezbatere, amendamentele la Codul penal care sporesc pedepsele pentru torturarea animalelor și adaugă noi pedepse mai severe atunci când ceea ce s-a făcut a fost filmat în scopul..
Institutul INSAIT de la Universitatea din Sofia a lansat primul său model lingvistic într-o limbă străină. MamayLM a fost creat pentru statul ucrainean și..
Sofia a îndeplinit ultimul criteriu pentru intrarea în zona euro. După îndeplinirea criteriului inflației, datele privind deficitul bugetar pentru 2024 ar..
Liderul „Salvați Sofia”, Boris Bonev, a anunțat în cadrul unui briefing că formațiunea politică regională i-a retras încrederea primarului capitalei,..